Atașamentul evitant e privit cu scepticism atunci când vine vorba de începerea sau menținerea unei relații pe termen lung.
Fie că ne referim la reacțiile din cadrul conflictelor sau la modul de exprimare a afecțiunii, pentru partenerul unei persoane cu atașament evitant, manifestările sale pot fi uneori percepute ca dăunătoare.
Există însă și motive în acest sens? Hai să vedem împreună:
Semne de atașament evitant
Atașamentul evitant este destul de ușor de recunoscut, având următoarele caracteristici:
- Pentru că pot avea tendința de a presupune că relația va eșua, au o înclinație mai scăzută de a fi investiți emoțional în raport cu partenerul.
- Au o teamă de intimitate și apropiere, din cauza căreia prezintă o șansă mai mică de a avea relații satisfăcătoare.
- Au tendința de a fi neîncrezători în ceilalți.
- Cu cât atașamentul evitant e mai pronunțat, cu atât persoana are tendința de a percepe conflictele și comportamentele celorlalți într-un mod negativ.
- Au o tendință pronunțată de a fi evazivi în comunicare.
- În rezolvarea conflictelor, persoanele cu atașament evitant tind să se retragă și să se distanțeze.
Studiile arată că partenerii persoanelor cu atașament evitant percep faptul că aceștia nu folosesc strategii pozitive de rezolvare a conflictelor, cum ar fi negocierea sau acordul.
De asemenea, partenerii lor tind să simtă și un nivel mai scăzut de susținere din partea acestora.
De unde provine atașamentul evitant?
Nu este vina ta dacă partenerul tău are un stil de atașament evitant. De obicei, tipul de atașament se formează în copilărie.
Astfel, există mai mulți factori care pot favoriza dezvoltarea acestui stil de atașament:
- Copiii care se confruntă în mod constant cu o disponibilitate emoțională scăzută sau respingere din partea părinților pot dezvolta un stil de atașament evitant. Când nevoile lor emoționale sunt ignorate, aceștia învață să se bazeze pe propria persoană și să se distanțeze de ceilalți pentru a se proteja de noi răni emoționale.
- Dacă părinții resping sau minimizează manifestările emoționale ale copilului, acesta poate ajunge să creadă că nu ar trebui să se bazeze pe ceilalți. În timp, acest lucru poate duce la o independență exagerată, care include evitarea apropierii emoționale.
- Absența comportamentelor de consolare, cum ar fi îmbrățișările, alinarea sau reasigurarea verbală, contribuie, de asemenea, la dezvoltarea unui stil de atașament evitant. Acești copii cresc cu așteptarea ca relațiile să fie distante emoțional sau lipsite de susținere.
În unele cazuri, atașamentul evitant poate fi favorizat de așteptările culturale și/sau familiale care promovează independența, reținerea emoțională sau autosuficiența de la o vârstă fragedă.
Atașamentul evitant: dificultăți comune în cuplu
Deși fiecare cuplu are particularitățile sale, există câteva comportamente care pot apărea recurent din cauza atașamentului evitant:
Evitarea intimității emoționale
Explicație: Persoanele cu atașament evitant au învățat din experiențele timpurii să nu se bazeze pe ceilalți pentru suport emoțional.
Ca mecanism de apărare, ei evită apropierea emoțională pentru a nu fi răniți sau respinși. Astfel, preferă să-și păstreze autonomia, ceea ce îi face să evite conexiunile profunde cu partenerii.
Soluție: Persoanele cu atașament evitant au nevoie de timp pentru a dezvolta încrederea și intimitatea emoțională. Comunicarea deschisă și răbdătoare poate ajuta.
Concret, ai putea încuraja discuții despre emoții într-un mod înțelegătorm în care partenerul să nu se simtă judecat. De asemenea, există mai multe ritualuri de conectare emoțională pe care le poți aplica progresiv.
Nerezolvarea conflictelor
Explicație: Persoanele cu atașament evitant tind să evite confruntările, fie din teama de a pierde controlul asupra emoțiilor, fie pentru că nu se simt confortabil în situații care implică o intensitate emoțională crescută.
De asemenea, evitarea conflictelor poate fi și un mecanism de coping, și un rezultat al fricii de a fi vulnerabil, printre altele.
Soluție: Stabilirea în prealabil a unor tehnici de rezolvare a conflictelor care să permită discuții calme și raționale poate ajuta.
E important să stabiliți reguli pentru discuțiile dificile, cum ar fi evitarea atacurilor personale și concentrarea pe probleme specifice. De asemenea, poți aduce la cunoștință partenerului cum te face să te simți atunci când se retrage, putând clarifica astfel intenția și rezultatul său.
Dificultăți în a oferi sau primi suport emoțional
Explicație: Persoanele cu atașament evitant tind să considere vulnerabilitatea și nevoia de suport emoțional ca fiind slăbiciuni.
De aceea, ele preferă să fie autosuficiente și evită să se bazeze pe sprijinul altora, inclusiv pe cel al partenerilor.
Soluție: Poate fi util să încurajezi micile gesturi de sprijin, care nu implică o “dependență” prea mare. Pe de o parte, acest lucru ar presupune să recunoști și să validezi verbal aceste gesturi atunci când vin de la partener.
Pe de altă parte, aceste gesturi pot reprezenta un început și din partea ta. Poate că partenerul nu se simte confortabil cu a primi un suport consistent, însă treptat se poate simți suficient de în siguranță încât să primească orice fel de susținere din partea ta.
Poate funcționa o relație cu o persoană cu atașament evitant?
Depinde. Cu siguranță avem cu toții anumite mecanisme sau șabloane de gândire mai puțin sănătoase, însă contează cum ne situăm față de ele.
Dacă partenerul cu atașament evitant este rigid și nu își dorește nici măcar să recunoască impactul comportamentelor sale asupra partenerului său, o relație lungă e dificil de menținut. Totuși, asta se aplică în cazul oricărui stil de atașament.
De asemenea, dacă partenerul cu atașament evitant recunoaște impactul comportamentelor sale, însă nu își dorește să facă niciun efort pentru a le îmbunătăți, este puțin probabil ca relația să dureze.
Astfel, în orice scenariu, dorința amândurora de a colabora pentru a face ca relația să funcționeze este esențială.
Terapia: soluție pe termen lung pentru atașamentul evitant
Deși terapia de cuplu pare soluția perfectă pentru dificultățile în relație cauzate de atașamentul evitant, terapia individuală ar trebui să fie primul pas.
În diferite măsuri, cu toții avem de vindecat răni din trecut. Atunci când acestea afectează dinamica pe care o avem cu partenerul, soluția optimă este să le adresăm mai întâi separat, pentru a ne înțelege pe noi înșine.
Odată ce dobândim o înțelegere mai bună a propriei persoane, terapia de cuplu poate fi extrem de benefică.
Totuși, atunci când partenerul cu atașament evitant nu este deschis la a începe un proces terapeutic individual, terapia de cuplu poate face în continuare o diferență majoră.
De reținut
Stilul de atașament evitant se dezvoltă mai degrabă în perioada copilăriei și are legătură cu trecutul nostru.
Având în vedere că acesta este destul de comun, terapeuții au instrumentele necesare pentru a gestiona situațiile pe care le poate influența.
Este totuși important să nu ne învinovățim pentru stilul de atașament al partenerului și să avem o abordare conținătoare, dar și să ne exprimăm nevoile și să impunem limite sănătoase când este cazul.
Bibliografie
- Bretaña, I., Alonso-Arbiol, I., Lavy, S., & Zhang, F. (2024). Atașamentul evitant al femeilor, rezolvarea conflictelor și satisfacția în relație prin individualism și masculinitate. Current Psychology, 43, 8699–8712. https://doi.org/10.1007/s12144-023-04627-9
- Deng, M., Zhang, X., Bi, X., & Gao, C. (2021). Baza neurală a trăsăturilor de anxietate și evitare a atașamentului, dezvăluită de amplitudinea fluctuațiilor de joasă frecvență și conectivitatea funcțională în stare de repaus. BMC Neuroscience, 22, Article 11. https://doi.org/10.1186/s12868-021-00619-9
- Hadden, B. W., Smith, C. V., & Webster, G. D. (2013). Durata relației moderează asocierile dintre atașament și calitatea relației. Personality and Social Psychology Review, 18(1), 42–58. https://doi.org/10.1177/1088868313501885
- Ho, M. R., Chen, Y. C., Bond, M. H., Hui, N. H., & Friedman, M. (2010). Legătura dintre atașamentul evitant la adulți și stilurile cognitive de gestionare a conflictelor: Un studiu al relațiilor din China. Personality and Individual Differences, 48(5), 497–502. https://doi.org/10.1016/j.paid.2009.11.023
