O educație completă necesită atât limite, cât și flexibilitate psihologică din partea ta. Limitele sunt foarte importante pentru sentimentul de siguranță al copilului. Prea rigide, însă, ele devin un obstacol în relația părinte-copil.
Conceptul de flexibilitate psihologică sta la baza parenting-ului flexibil. Acesta este o formă de educație și creștere a copiilor care susține setarea de limite ferme, dar adaptabile. Parenting-ul flexibil vă permite și ție, și copilului, să acționați mai potrivit contextului în care vă aflați.
În dezvoltarea unui parenting flexibil este foarte important echilibrul. O flexibilitate prea mare din partea părinților poate periclita limitele setate. În același timp, regulile prea multe și prea rigide creează o atmosferă de control.
Află, din articolul următor ce însemnă să ai flexibilitate psihologică, cum se potrivește ea cu limitele și ce poți face pentru a o dezvolta.
Flexibilitate psihologică – ce este și cum ne ajută?
Prin flexibilitate psihologică se înțelege capacitatea de a rămâne conectați la momentul prezent și de a acționa în virtutea obiectivelor pe termen lung, mai degrabă decât a celor pe termen scurt.
Conform Dr. Rachel Goldman, pentru VeryWellMind, flexibilitate psihologică însemnă “să rămâi în prezent, să fii deschis/ă spre a experimenta orice gând sau emoție apare și să acționezi în acord cu propriile valori.”
Să îți dezvolți flexibilitatea psihologică te poate ajuta atât în rolul de părinte, cât și în alte arii ale vieții. Ea te ajută să îți gestionezi mai bine emoțiile, te reconectează cu propriile valori și obiective și te ajută să acționezi bazat pe momentul prezent – nu experiențe trecute ori așteptări viitoare.
În parenting, o bună flexibilitate psihologică a părintelui se va traduce prin flexibilitate și în gândirea copilului. În plus, relația părinte-copil se va construi și va crește mai armonios decât în cazul parenting-ului rigid.
Flexibilitate psihologică și limite în educația copilului
Poate una dintre cele mai sensibile întrebări legate de parenting flexibil este “Cum menții limitele arătând și flexibilitate psihologică?”
A avea flexibilitate în relația cu copilul tău nu înseamnă a anula limitele. Ele sunt doar adaptate anumitor situații. De exemplu, în continuare va exista regula ca dulciurile să fie mâncate după masă, chiar dacă într-o zi îi aduce o gustare dulce când îl/o iei de la școală.
Este important ca cei mici să știe când au de-a face cu excepții, de ce este făcută o excepție și când se vor întoarce la regula generală. În vacanțe, de pildă, multe dintre rutinele și regulile generale sunt schimbate pentru că nu mai pot fi respectate din punct de vedere logistic.
O doză sănătoasă de flexibilitate în educația copilului te va ajuta să acționezi potrivit cu momentul prezent. Să insiști asupra unei reguli atunci când ea face mai mult rău decât bine te deconectează de copil.
Cum să dai dovadă de flexibilitate în creșterea copilului?
Fie că ai nevoie de câteva exemple despre cum arată, mai exact flexibilitatea în relația cu copilul sau vrei să o cultivi, abordările de mai jos te vor ajuta:
Fii prezent/ă alături de copil
În primul rând, ca să poți avea flexibilitate într-o situație sau alta, este important să fii conectat/ă la momentul prezent. Atunci când mintea îți zboară la ceva ce s-a întâmplat deja sau ceva ce vei avea d efăcut în viitor, te deconectezi de la contextul în care te afli.
Atunci când te joci cu copilul, alege o durată mai potrivită cu capacitatea ta de a fi prezent/ă. 15 minute de joc conștient sunt mai valoroase decât o oră de joc în care părintele este distras. Atunci când îți arată sau îți povestește ceva, oferă-i atenția ta completă. Doar astfel poți reacționa potrivit cu situația actuală și poți fi flexibil/ă.
Nu încerca să îl/o schimbi
Odată setate anumite reguli ale familiei și anumite limite, poți ajunge să te bazezi pe ele și în situații în care nu sunt potrivite. Este important să poți modifica regulile și limitele mai degrabă decât personalitatea copilului.
Dacă ai setat o limită legată de țipat, iar copilul are un tantrum sau trăiește un moment intens de frustrare, este mai important să îl/o ții în brațe și liniștești decât să oprești țipătul. Ține minte că nu stările și caracteristicile copilului trebuie modelate după reguli, ci regulile după stările și temperamentul lui/ei.
Adaptează-te la vârsta copilului
Dacă ai un copil preșcolar îi vei vorbi și îl vei aborda diferit față de un adolescent. Ca părinte, tinzi să rămâi prins în ceea ce ți-a devenit comod – discuții lungi, cuvinte complexe sau ton ridicat.
Să te adaptezi la nivelul copilului este o dovadă de flexibilitate psihologică, mai ales pentru că acest nivel se va schimba în timp. Pe măsură ce copilul crește, va fi nevoie și din partea ta să schimbi și modul în care îl/o abordezi. Copilul se va simți susținut în acest fel și vei învăța și tu să te adaptezi fiecărei etape din dezvoltarea lui, mai degrabă decât să îl/o grăbești ori să îl/o ții într-o fază mai mică.
Încurajează colaborarea la copilul tău
În educația clasică, adultul are o poziție superioară și poate emite ordine, restricții și limite ce nu pot fi contrazise. În educația bazată pe flexibilitate, copilul devine un factor activ – el poate negocia, se poate opune și poate face propuneri.
Dacă setezi limite rigide și refuzi intervenția copilului, educația lui este una statică. Încurajând colaborarea și oferind spațiu pentru idei și comunicare, îl/o înveți că regulile se pot schimba atunci când există variante mai eficiente. De asemenea, colaborarea părinte-copil în rezolvarea unei probleme va întări și relația dintre voi.
Flexibilitatea psihologică a părintelui îl va ajuta și pe copil să navigheze mai ușor printre momente de frustrare sau surprindere. El/ea va învăța această abilitate prin exemplul adulților și o va putea folosi la rândul său.
Un parenting rigid poate funcționa pe moment și poate fi mai rapid, nefiind nevoie de comunicare cu copilul. Totuși, acesta, spre deosebire de parentingul flexibil, afectează încrederea copilului în părinte, duce la conflicte și poate determina chiar probleme de comportament.
Toate acestea pot fi evitate sau reduse, dacă există deja, prin mai multă flexibilitate psihologică în relația cu copilul.
