Ca adulți, pretindem ușor ascultare și respect din partea copiilor noștri.Totuși, cât din această ascultare le și oferim înapoi?
Să îți asculți copilul, în mod autentic, înseamnă să îl vezi și să îl înțelegi mai bine. Nu încape îndoială că o relație părinte-copil în care exstă ascultare activă este și mai sănătoasă emoțional. Simțindu-se ascultați de părinții lor, copiii dezvoltă un atașament securizant și devin mai siguri pe ei.
Cultivându-ți abilitățile de ascultare față de copilul tău, îl înveți și pe el să-i asculte pe ceilalți (inclusiv pe tine). La rândul său, și el/ea poate comunica mai eficient, poate media conflicte și poate naviga mai ușor situațiile sociale.
Învață cum îți dezvolți abilitățile de ascultare în relația cu cei mici și de ce sunt ele importante.
Ce sunt abilitățile de ascultare?
În primul rând, este important să clarificăm diferențele între a auzi și a asculta. În termeni generali, ascultarea împlică receptarea sunetelor și semnalelor din mediu, recunoașterea lor, descifrarea mesajului și reacția potrivită cu acest mesaj. A auzi împlică doar prima etapă.
În relația părinte-copil, să te oprești la a auzi copilul creează deconectare, frustrare, o legătură nesigură și chiar probleme de comportament ale copilului. Capacitatea de ascultare a părintelui este esențială pentru crearea unei legături stabile.
Un părinte cu bune abilități de ascultare este conectat la realitatea copilului, la perspectiva lui, și reușește să comunice mai ușor cu acesta. O bună ascultare este și baza unei bune comunicări în familie.
Tipuri de ascultare în relația părinte-copil
Putem asculta în multe moduri, în funcție de context, de obiectivul nostru și de relația cu interlocutorul. În relația cu copilul tău, este important să practici aceste două tipuri de ascultare:
Ascultare activă.
Acest tip de ascultare te ajută să obții informații valoroase despre celălalt și presupune prezența și atenția ta spre interlocutor. În acest tip de ascultare, ești implicat în discuție, ești deschid la punctul de vedere al celuilalt și reții natural informațiile esențiale.
Un părinte care ascultă activ este atent la ceea ce îi comunică fiul sau fiica sa, este prezent și implicat în ceea ce aude. El/ea ascultă pentru a înțelege punctul de vedere al copilului și nu pentru a-l corecta.
Ascultare reflexivă.
Acest tip de ascultare presupune nu doar atenția și prezența în conversație, ci și însoțirea emoțională a interlocutorului. Acesta este un tip de ascultare specific terapiei, mai specific terapiei centrate pe client.
Un părinte care ascultă reflexiv răspunde copilului, mai degrabă decât să conducă discuția. El oferă reasigurări copilului că este ascultat și înțeles. Ascultarea reflexivă din partea părintelui ajută copilul să își conștientizeze și regleze trăirile.
Și părinții cu bune abilități de ascultare au zile stresante. Ce fac ei diferit este că alocă un timp mai scurt jocului și oferă o explicație autentică pentru lipsa resurselor. Copilul învață, prin model, să ofere aceiași înțelegere și cooperare părintelui, construindu-se astfel o relație puternică de încredere.
Cum îți îmbunătățești abilitățile de ascultare ca părinte?
Deși abilitățile de ascultare pot veni natural pentru unii dintre părinții, nu este cazul majorității. Prin exercițiu și lucru cu propriile conținuturi emoționale, poți dezvolta abilități mai bune de ascultare.
4 pași importanți în această direcție sunt cei de mai jos:
Așază-te la nivelul copilului
Lumea se vede diferit de la înalțimea unui adult și de la înălțimea unui copil. Este posibil, printre atâtea figuri înalte, atâtea sunete și culori, cei mici să se simtă uneori compleșiți și neputincioși.
Atunci când te așezi la nivelul copilului în timp ce el/ea îți vorbește, setezi un cadru de egalitate între voi. Cel mic va putea să îți transmită mai clar informațiile și se va simți auzit și ascultat. Vorbind de la același nivel fizic, veți putea face mai ușor contact vizual, poți vedea mai bine limbajul corpului și îți va fi mai ușor să oferi o ascultare activă.
Comunică ce observi
Atunci când obiectivul tău este o mai bună ascultare a copilului, observația este un instrument foarte util. Observația presupune eliminarea interpretărilor și concluziilor pripite.
Atunci când copilul plânge, interpretarea și concluziile sună astfel: “Mereu faci așa” sau “Încerci să mă păcălești”.
Observația sună diferit și deschide calea comunicării și ascultării active: “Văd că situația asta te face să plângi, mă gândesc că ceva te-a supărat” sau “Am observat că starea ta s-a schimbat când a venit X la locul de joacă. S-a întâmplat ceva?”
Găsește emoția
Până la adolescență, și chiar și după, comportamentele copiilor sunt ghidate de emoții. Deși pentru adulți reacțiilor lor pot părea disproporționate sau absurde, atunci când asculți cu adevărat perspectiva copilului, poți înțelege ce a stat la baza anumitor reacții.
Pe baza observației (și nu a interpretării de moment), poți intui emoția pe care cel mic o simte într-o situație. Poți verifica întotdeauna cu el/ea dacă ai intuit bine. Numind emoția, copilul se va simți văzut, ascultat și înțeles, devindu-i mai ușor să își recunoască și gestioneze trăirile.
Lasă-i spațiu să vorbească și să tacă
Atunci când copilul tău experimentează emoții dificile pentru el/ea, poți fi tentat/ă să îi explici situația, să îi oferi alternative sau să îi rezvoli disconfortul imediat. Aceste intervenții prompte pot împiedica o ascultare activă și pot aduce frustrare copilului.
Urmând pașii de mai sus, rămâi lângă copil și lasă-l să își expună punctul de vedere. Ascultându-l/o activ, vei putea vedea mai bine perspectiva lui/ei. Încurajează-l/o să îți spună mai multe prin întrebări deschise, momente scurte de tăcere și exclamații afirmative.
Prins/ă în ițele vieții de zi cu zi, este greu să fii întotdeauna prezent/ă și dedicat/ă în comunicarea cu copilul. Deși poate părea dificil, să lași uneori controlul copilului și să asculți cu interes real ce are de spus, îți va face munca de părinte mai ușoară.
Vei afla ce nevoi are copilul tău, cum percepe realitatea și cum găsește soluții. Astfel, poți răspunde mai ușor acestor nevoi și poți preveni unele probleme de comportament și afectivitate ale copilului. Totodată, oferi un model sănătos de relaționare, diferit de cel critic, competitiv și concentrat pe reacție.
