Dependența de substanțe este un subiect complex, din ce în ce mai studiat. Ea are la bază o suferință emoțională profundă, spre care este mai ușor să privești într-un proces de psihoterapie.
Există tipuri specifice de abordări pentru a trata dependența de substanțe. Pentru că aceasta implică atât simptome fizice, cât și psihice și sociale, este esențială o abordare holistică a problemei.
Studiile recente recomandă, mai degrabă, abordarea suferinței psihice care întreține dependența și căutarea de strategii de coping alternative. Blamarea, interdicția și pedepsele nu doar că nu funcționează, dar pot chiar agrava dependența de substanțe.
Află, în continuare, care sunt principalele abordări pentru dependența de substanțe în psihoterapie și cum o descoperi pe cea mai potrivită ție.
Dependența de substanțe – definiție
Dependența de substanțe este definită de Asociația Americană de Psihologie drept “o serie de simptome comportamentale, psihice și cognitive care indică un consum constant de substanțe, în ciuda efectelor negative ale acestuia în viața persoanei.”
Dependența, spre deosebire de abuzul de substanțe sau consumul ocazional, presupune și apariția desensibilizării. Aceeași instituție de psihologie confirmă:
“Se poate observa un pattern de ingestie repetată a substanței, rezultând în toleranță crescută la efectele acesteia, retragere dacă utilizarea este întreruptă și dorință puternică de a continua consumul substanței.”
Dependența de substanțe se naște din dezechilibrele neurologice și psihologice ale mecanismului recompenselor. În psihoterapie, poți explora blocajele emoționale care mențin dependența și resursele ce te pot ajuta să o depășești.
Tipuri de psihoterapie pentru dependența de substanțe
Dependența de substanțe își poate găsi rezolvarea cu ajutorul psihoterapiei potrivite. Cercetările au recunoscut eficiența terapiilor cognitiv-comportamentale și umaniste în lupta cu dependența.
Iată principalele tipuri de terapie pentru dependența de substanțe, recunoscute științific:
Terapie cognitiv-comportamentală
Terapia cognitiv-comportamentală are ca obiectiv conștientizarea și modificarea pattern-urilor de gândire și comportament disfuncționale. Ea se folosește de fișe de lucru, întrebări deschise, exerciții de imaginație și reflecție, tehnici de scriere și alte metode terapeutice.
Pentru a trata dependența de substanțe, ședințele individuale și cele de grup pot fi combinate. Consumul și efectele lui sunt monitorizate și reduse treptat, prin recompense specifice, privarea controlată de substanță și tehnici de auto-control.
Interviul motivațional
Interviul motivațional este utilizat pentru a trata dependența de substanțe, cu focus pe descoperirea motivației și resurselor interioare pentru schimbare. El îmbină tehnicile cognitiv-comportamentale cu atitudinea caldă din paradigma umanistă.
În interviul motivațional, terapeutul adresează întrebări deschise, ce urmează o structură specifică, menită să evalueze și să stimuleze motivația. Această metodă este aplicată, cel mai adesea, în ședințe individuale, în mediul clinic sau privat. Acesta este foarte eficient pentru creșterea motivației și optimismului, efectele lui pe termen lung fiind încă studiate.
Terapia de reducere a riscurilor (harm-reduction therapy)
O formă relativ nouă de tratament pentru dependența de substanțe, terapia reducerii riscurilor aduce idei și atitudini multiple din terapiile umaniste, pe care le împletește cu inițiativa și dinamismul din CBT.
Terapia reducerii riscurilor se concentrează pe obiectivele persoanei, pe contextul ei specific de viață și pe reducerea impactului consumului. Această formă de terapie pentru dependența de substanțe se dovedește eficientă în explorarea bagajului emoțional ce stă la baza problematicii.
Pe lângă aceste terapii, există multe alte variații și metode. De asemenea, un terapeut care lucrează cu dependența de substanțe va avea cunoștințe vaste, putând chiar să integreze elemente din mai multe abordări terapeutice.
Depășind dependența: cum afli ce psihoterapie ți se potrivește?
Pentru a alege o terapie cât mai potrivită ție, poți începe prin a-ți răspunde cât mai sincer la următoarele întrebări:
Care sunt așteptările mele de la terapie?
Poate cel mai important aspect de clarificat când începi un proces terapeutic sunt așteptările tale. Este firesc să intri într-un astfel de proces cu obiective și așteptări personale. Ele sunt benefice și te ajută să urmezi o direcție. Totuși, atunci când nu sunt clare sau comunicate sănătos, ele pot perturba succesul terapiei.
Ca să alegi o terapie potrivită ție, reflectă la ceea ce aaștepți d ela interacțiunea cu terapeutul: o direcție, răspunsuri, susținere emoțională? În funcție de asta, poți alege o terapie directivă sau una umanistă.
Cum am abordat până acum schimbările din viața mea?
Un proces terapeutic este, de multe ori, o expresie a vieții tale de zi cu zi. De aceea, Este important să te uiți la modul în care abordezi, în general, schimbările, proiectele noi sau responsabilitățile.
Cu ajutorul terapeutului, vei putea conștientiza și modifica aceste atitudini și tendințe. Însă, pentru a putea alege terapia potrivită pentru tine este important să ai informații și despre acest aspect. Dacă simți că o schimbare înseamnă lipsă de control, poți apela la o abordare non-directivă, care pune accent pe acest aspect. Dacă simți că ar fi bine să fii mai activ/ă, poți începe o terapie orientată spre rezultate.
Ce știu eu despre mine în relații?
Aspectul central al unei terapii pentru dependența de substanțe și nu numai, este relația terapeutică. Este important să știi, înainte de a alege terapia pentru depenedența de substanțe, ce fel de relație cauți să legi cu terapeutul tău.
O relația mai profundă, de lungă durată, poate fi legată mai ușor într-o abordare umanistă, pe când una de colaborare și respect, orientată spre obiectiv, este legată mai ușor în abordarea cognitiv-comportamentală.
Cum văd viața cu și fără dependența de substanțe?
Aceasta este o întrebare generală, care te poate ajuta să sondezi nivelul tău de motivație. Dacă simți că încă ai da înapoi, poți opta pentru un proces directiv, în care terapeutul este activ și îți oferă informații mai directe.
Dacă simți că te poți implica mi mult în procesul de schimbare, poți opta pentru o terapie non-directivă, în care terapeutul este un însoțitor.
Dincolo de statisticile favorabile ale terapiilor de mai sus, relația stabilită cu terapeutul și propriile resurse te vor ajuta să depășești dependența. Indiferent de abordarea în care practică, este important să vezi în terapeutul tău o persoană de încredere.
Pentru a depăși dependența de substanțe este nevoie, în majoritatea cazurilor, de parcurgerea unui proces complex, cu recidive și creșteri. Setează-ți așteptări realiste, reflectează la felul tău de a face schimbări și evaluează-ți motivația. Astfel, poți începe terapia deja informat/ă.
