Minciuna are picioare scurte sau Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Limba română abundă de expresii ce incriminează minciuna, mai ales pentru copii.
Cercetăriile recente așază, însă, minciuna la copii într-o zonă gri. Ea nu este complet greșită sau corectă, efectele ei depinzând de modul în care părinții gestionează comportamentul copiilor.
Deși, în general, este un comportament considerat imoral, cercetărorii afirmă că minciuna poate fi și un steag-verde (green flag) în dezvoltarea copilului. Înainte de a o cataloga drept inacceptabilă, este important să vedem ce îi face pe copii să mintă. Cel mai adesea, ei caută validarea colegilor și a figurilor de autoritate sau încearcă să evite o ceartă.
Este ea, însă, normală? Dacă da, până în ce punct? Toți copiii mint? Este ceva în neregulă cu un copil care folosește minciuna?
Articolul următor va răspunde, printre altele, întrebărilor de mai sus. Află cum poți gestiona mai sănătos minciuna la copilul tău și cum este ea și un semn al dezvoltării firești.
Minciuna – normală sau disfuncțională?
Minciuna este un instrument pe care copiii încep să îl folosească încă de timpuriu. Fie că este vorba de fabulație, de omisiuni sau minciuni intenționate, ele fac parte din parcursul de dezvoltare al copiilor.
Preșcolarii sunt cel mai adesea prinși cu minciuna. Între 2 și 4 ani, copiii încep să conștientizeze că persoane diferite pot avea idei, dorințe și emoții diferite de ale lor. Apare, în același timp, dorința de a influența aceste idei și emoții în ceilalți, scop căruia îi servește minciuna.
Studiile corelează minciuna la copii cu o bună dezvoltare cognitivă. Un copil care minte în mod inofensiv dă dovadă de înțelegere abstractă, de sensibilitate socială și de capacitatea de a seta și urmări un scop.
Minciuna devine problematică atunci când persistă prea mult timp, când nu este corectată odată cu “descoperirea” și când ajunge să afecteze viața de zi cu zi a copilului sau adolescentului.
Minciuna în funcție de vârstă
Modul în care copiii mint și măsura în acre acest lucru este normal sau disfuncțional ține și de vârsta copilului.
Minciuna la preșcolari (2-4 ani)
În cazul copiilor mici, se poate vorbi despre un soi de minciuna începând cu 3 ani. Copilăria mică este, însă, perioada gândirii fantastice și cei mici pot confunda uneori imaginația cu realitatea.
Rar poate fi vorba de minciuna deliberată sau pe subiecte serioase la această vârstă. Cei mici pot minți la grădiniță, pentru a câștiga admirația colegilor sau acasă, pentru a evita o ceartă. Eu sunt încă ușor deconspirați.
Minciuna la școlari (5-8 ani)
După 5-6 ani, minciuna poate deveni mai greu de descoperit de către adulți. Minciunile pot deveni deliberate și mai sofisticate, pe măsură ce copiii se dezvoltă cognitiv și emoțional.
Minciunile unui copil în această etapă vor fi concentrate mai mult asupra școlii, a rezultatelor și a responsabilităților. În această perioadă, copiii își doresc să facă pe plac autorității și să creeze o imagine socială dezirabilă. Nu puțini copii se folosesc și de minciuna în acest scop.
Minciuna la preadolescenți (9-12 ani)
Până la această vârstă, copiii au deja o fundație a propriei identități de sine. Ei încep să înțeleagă și concepte abstracte, precum moralitatea, începând să exploreze propria relație cu minciuna.
Preadolescenții pot observa și nuanțele între situațiile sociale. În timp ce minciuna nu este de dorit, sunt situații în care este preferabil să fii politicos sau să nu spui complet ce gândești.
Tot acum, crește și sensibilitatea la consecințele propriilor acțiuni și importanța modelului primit. Reacțiile părinților, precum și mediul de acasă, sunt foarte importante în a corecta minciuna.
De altfel, modul în care părinții gestionează minciuna la copiii lor poate face diferența între o experiență de învățare sau o întărire a comportamentului.
Cum gestionezi corect minciuna, ca părinte?
Sinceritatea este o valoare pe care părinții își doresc să o insufle copiilor lor încă de mici. Dar ce facem când copilul spune o minciuna, mai importantă sau mai inofensivă?
Nu o lua personal
În tensiunea momentului, este posibil să consideri comportamentul copilului tău un atac la adresa ta. Acest lucru este uneori adevărat, însă, de cele mai multe ori sunt implicate mai multe cauze.
Atunci când copilul te minte pe tine sau minte, în general, este important să iei puțină distanță față de situație înainte de a reacționa. În acest fel, poți purta o discuție calmă cu copilul și îi poți oferi o experiență de învățare.
O reacție punitivă, agresivă sau intimidantă poate avea efectul invers celui dorit – copilul va minți mai mult și mai des pentru a evita reacția neplăcută a părintelui.
Evaluează situația
Este important să ții cont de faptul că nu toate minciunile sunt la fel. În funcție de context, de intenție și de efectele pe care le are minciuna și reacția ta va trebui să fie diferită.
Așa numitele minciuni albe, inofensive (ex. Nu avem teme pentru mâine), pot fi tratate cu o reacție mai slabă decât minciunile serioase. De asemenea, este important să vezi imaginea de ansamblu înainte de a lua o decizie în legătură cu pedepsirea copilului.
Păstrând o vizune echilibrată asupra situației, și fiul sau fiica ta va învăța să privească situațiile în nuanțe și nu în alb și negru.
Discută calm cu copilul
Minciuna poate genera discuții aprinse în familie și reacții destul de dure față de copil. Acest lucru împiedică învățarea, vă deconectează și duce chiar la o sporire a minciunii.
Chiar dacă ai descoperit o minciuna inocentă, menționează-i copilului tău despre ea, cu calm. Descoperă motivele pentru care a simțit nevoia să mintă. Nu face un interogatoriu, ci arată-te, mai degrabă curios/oasă de lumea lui/ei interioară.
Oferă “morala” pe același ton calm, împărtășește cum a fost și pentru tine să descoperi minciuna, discută despre câteva efecte pe care mințitul le poate avea.
De multe ori, în încercarea de a corecta un comportament nedorit, părinții ajung să îl încurajeze. Minciuna este asociată mai des cu un stil parental punitiv și autoritar. Copiii crescuți de părinți cu acest stil parental se simt deconectați de părinți și obligați să îndeplinească cerințele celorlalți.
Un stil parental bazat pe conectare și autenticitate din partea părintelui, va descuraja minciuna în mod natural. Un copil crescut astfel se va simți în siguranță să discute descgis cu părinții, fără nevoia de a se ascunde.
