Tu cum vorbești despre trăirile tale? Expresii precum “sunt bine” sau “mă descurc” te scapă de conversații nedorite. Numirea exactă a trăirilor, însă, este o dovadă de autocunoastere și asumare.
Este adevărat că în România psihoeducația încă se dezvoltă. De aceea, de multe ori putem vorbi evaziv despre ceea ce simțim. Cu cât trăirile sunt recunoscute și exprimate mai fidel, cu atât sporește și claritatea interioară.
În următorul articol, poți afla mai multe despre vocabularul emoțional și cum ajută el la autocunoaștere. În finalul articolului, găsești și câteva strategii practice pentru a-ți dezvolta limbajul emoțiilor.
Ce este vocabularul emoțional?
Vocabularul emoțional este o parte a vocabularului general. El se referă la cuvintele pe care le folosim pentru a exprima emoții.
Există două aspecte importante ale vocabularului emoțional, după care îți poți evalua propria exprimare:
- numărul cuvintelor diferite folosite pentru a exprima emoții;
- nivelul de detaliu în care acestea descriu emoțiile;
Modul în care te exprimi legat de ce simți are de-a face cu propria creștere. Cu cât ai fost mai încurajat/ă să exprimi ce simți, cu atât va fi mai dezvoltat acest vocabular. Dacă nu ți s-a permis să exprimi emoții, este posibil ca acesta să fie destul de sărac.
O persoană cu o bună autocunoastere va avea un vocabular emoțional mai bogat și va descrie mai detaliat ce simte. În lipsa contactului cu sine, expresiile vor rămâne generaliste, vagi și limitate ca număr.
Între vocabularul emoțional și autocunoastere există o relație strânsă. Acestea se influențează reciproc. De aceea, fiind atent/ă la limbajul tău, poți ajunge să te descoperi și să te schimbi așa cum simți că îți este mai benefic.
Relația dintre vocabularul emoțional și autocunoastere
Între cele două concepte există o relație circulară. Nivelul de autocunoastere influențează nivelul vocabularului emoțional, care impactează, la rândul lui, autocunoașterea.
Dacă îți dorești să te înțelegi mai bine, te poți uita la modul în care vorbești despre tine și lumea ta interioară. Cuvintele cu tentă negativă îți vor da indicii despre cât de pesimist/ă sau optimist/ă ești. De asemenea, pot fi indicatori ai unei imagini de sine deformate.
Cu cât este mai vast vocabularul tău emoțional, cu atât tinzi să fii mai stăpân pe propriile trăiri. Denumirea exactă a unei emoții te poate ajuta să o gestionezi mai bine și îți poate reduce anxietatea.
Atunci când ai un vocabular emoțional bogat, ai și o sănătate mintală mai bună. Folosirea cuvintelor potrivite pentru a exprima ce simți te ajută să diferențiezi mai bine emoțiile. Discerni între situații de criză și probleme minore, evaluezi mai bine nivelul de stres/încântare și iei decizii mai bune.
Stategii de autocunoastere prin limbaj
Mai jos, îți propunem câteva strategii care te vor ajuta să faci pași spre un mai bun vocabular emoțional și o mai bună autocunoastere.
Observă-ți modul de exprimare
Pentru a putea schimba ceva, este bine să știi de unde pornești. Așadar, acordă-ți puțin timp de observație în ceea ce privește exprimarea emoțiilor.
Fii atent/ă cum răspunzi, de obicei, când cineva te întreabă cum ești. Ai în vedere automatismele verbale și cât de ușor îți este să îți găsești cuvintele. Exprimi întotdeauna ceea ce simți sau parcă nu găsești niciodată cuvintele potrivite?
Răspunzând acestor “sarcini”, vei avea o imagine de ansamblu asupra modului în care te exprimi. Poate tinzi să exprimi mai mult anumite trăiri, iar altele nu. Toate aceste informații te pot apropia de o anumită tensiune interioară și de resursele tale.
Citește mai multă ficțiune
În era ecranelor, poate fi greu să găsești timp și pentru o carte. Totuși, să te retragi cu un volum de poezii sau un roman îți va aduce o mulțime de beneficii.
Pe lângă relaxarea fizică, ai parte și de avantaje în sfera sănătății mintale. Atunci când citești opere artistice, înveți și tu să te exprimi mai complex. Spre deosebire de manuale, ghiduri și cărți tehnice, cărțile de beletristică stimulează aproprierea de propriile emoții.
Încearcă un nou gen literar, citește poezii sau recitește romanul preferat. Toate aceste manifestări artistice îți vor stimula vocabularul emoțional. Odată îmbunătățit acesta din urmă, poți face și noi pași pentru autocunoastere.
Vezi dincolo de “fericit”, “bine” sau “trist”
Cu toții avem o serie de cuvinte și expresii uzuale, pe care le folosim automat pentru exprimarea trăirilor. Caută intenționat cuvinte noi cu care să îmbogățești această listă.
De multe ori, nici nu este vorba despre a căuta în cărți sau pe internet, ci în interiorul tău. Exită un cuvând cu care ai putea înlocui “bine” sau “fristrat/ă”, când vorbești despre ce simți? De multe ori există.
De exemplu, atunci când ceva te înfurie, poți spune că te simți frustrat/ă. În general, tindem să acceptăm frustrarea mai ușor decât furia. Dacă ceea ce simți este furie, poate fi nevoie să acționezi diferit: să te exprimi altfel și să ai alt limbaj al corpului. Punând eticheta de frustrare sau iritare pe furie, riști să o reprimi.
Gradează-ți emoțiile
O bună modalitate de a-ți dezvolta vocabularul emoțional este aceea de a evalua nivelul unei emoții. În funcție de cât de supărat/ă, încântat/ă sau speriat/ă te simți, vei folosi alte cuvinte.
De exemplu, iritarea și revolta denumesc grade diferite de disconfort. La fel, entuziamul și nervozitatea, sunt grade diferite de nerăbdare. Cu cât denumești mai clar ceea ce simți, vei evalua mai bine situațiile în care te afli.
Prin îmbunătățirea vocabularului emoțional capeți o mai bună autocunoastere și discernământ. Vei evita, astfel, situațiile în care reacția ta emoțională este exagerată sau prea slabă. Cunoscându-te mai bine și exprimându-te clar, vei acționa mai autentic.
Multe persoane încep o consiliere sau psihoterapie cu obiectivul “autocunoastere”. Un cadru sigur și o relație terapeutică sănătoasă sigur susțin cunoașterea de sine. Un aspect deloc de neglijat este, însă, și cel al exprimării.
Cuvintele pe care le folosești pentru a-ți exprima starea interioară sunt importante. Cu cât acestea sunt mai vagi, cu atât sunt mai neclare și sentimentele tale. Ca să te poți cunoaște și înțelege mai bine, începe prin a numi exact ceea ce trăiești.