Începe scoala, iar copilul tău poate avea nevoie de susținere ca să se adapteze schimbărilor. Este important ca părinții să fie atenți la nevoile celor mici la începutul anului școlar. Fie că se află în primul an de scoala sau nu, copilul poate fi pus în fața unor situații noi.
Cele mai sănătoase treceri de la un ciclu de învățământ la altul sunt bazate pe formarea unei comunități. Cercetările sugerează că relațiile pozitive și receptive la nevoile copilului facilitează trecerile la scoala.
În acest articol, am pregătit un mic ghid pentru părinți, ca să poți gestiona mai bine tranzițiile.
Momentele de tranziție la scoala
Există câteva “puncte de cotitură” în viața școlarului. Atunci intervenția părinților poate ajuta foarte mult adaptarea.
- Trecerea de la grădiniță la scoala
Această trecere se întâmplă în jurul vârstei de 6 ani. Ea este o perioadă de stres pentru copii și părinți, fiindcă schimbările sunt numeroase.
Joaca este înlocuită cu activități academice, băncile iau locul pernuțelor și apar temele pentru acasă. În plus, se schimbă colegii și adultul de încredere al copilului.
Această trecere este și o primă maturizare a copilului. Intră într-un mediu mai puțin controlat și își poate exersa mai bine independența.
- Trecerea din ciclul primar spre gimnazial (clasa a 4-a spre clasa a 5-a)
Copiii sunt deja obișnuiți cu programa școlară și rutina zilnică. Schimbările care apar la începutul clasei a 5-a pot pune presiune pe cei mici.
Se modifică sistemul de notare, apar materiile în plus și profesorii sunt alții în funcție de oră. Acceptarea stilurilor de predare diferite și gestionarea noilor responsbilități academice sunt surse de tensiune pentru mulți dintre copii.
- Trecerea din gimnaziu spre liceu (clasa a 8-a spre clasa a 9-a)
Această tranziție este, din nou, una majoră pentru copii și părinți. Pe lângă dorința de a intra la un anumit liceu, apar și toate schimbările specifice.
Mutarea într-o altă locație, programul mai lung la ore și dinamica socială mai complexă pot fi factori de stres pentru fiul sau fiica ta.
Aceste tranziții au un efect asupra mentalității copilului și îl ajută să își dezvolte independența. Totuși, presiunea prea mare la scoala sau acasă îi pot crea frustrare și complexe, pe termen lung.
5 moduri prin care susții adaptarea copilului la scoala
Ca părinte, este firesc să te preocupe bunăstarea copilului tău. Iată câteva modalități în care îl/o poți ajuta să se adapteze la scoala.
Conștientizează propriile trăiri față de schimbare
Copiii sunt foarte intuitivi și preiau rapid trăirile părinților. Poți salva mult timp și multă energie făcând tu însuți pace cu schimbarea.
Atunci când te simte îngrijorat/ă pentru mersul la scoala sau trecerea la liceu, copilul tău nu se mai simte în siguranță. Va simți disconfort în mersul la scoala, încrederea îi sine îi va fi afectată și ăși poate pierde interesul față de scoala.
Înainte de toate, ia-ți câteva momente de introspecție legat de schimbările de la scoala. Încearcă să îți răspunzi următoarelor întrebări:
- Mă tem de ceva în mod specific?
- Cum cred că s-ar descurca copilul meu la scoala?
- Ce spune despre mine, ca părinte, performanța lui?
- Mersul la scoala îmi aduce aminte de ceva, în mod special?
După ce notezi aceste răspunsuri, îți va fi mai clar ce obstacole există în relația ta cu schimbarea.
Vorbește-i copilului despre stres
La fel ca adulții, și copiii pot simți tensiune când sunt copleșiți. Desigur, poți adapta informațiile pentru vârsta copilului tău.
Discutând cu cel/a mic/ă despre stres, îi arăți acceptarea ta și disponibilitatea pentru conversație. De asemenea, copilul va ști că uneori este firesc să se simtă depășit de scoala.
După aceea, puteți face un plan de acțiune în caz de stres. Vorbiți despre lucrurile care îi plac, ce crede ca ar ajuta în situații stresante, etc.
În acest mod, îți pregătești copilul pentru eventualele dificultăți. În plus, consolidezi și relația cu el/ea, oferind timp și înțelegere.
Permite-i să ia decizii legate de scoala
Poate din dorința de a nu aduce noi responsabilități copiilor, unii părinți tind să facă lucrurile în locul lor. Totuși, copiilor le place să se simtă responsabili și să vadă că părinții lor au încredere în ei.
Implică-i pe cei mici în deciziile ce țin de scoala. Explică-le din timp că ultimul cuvânt va fi al adulților, dar că există lucruri pe care și ei le pot decide. De exemplu, alegerea rechizitelor sau programul pentru teme.
Atunci când simte că are control asupra propriului timp și exprimări, copilul tinde să fie mai cooperant. Cu o atitudine prea strictă din partea părinților, va apărea frustrare ce duce la comportamente nedorite.
Nu folosi scoala ca amenințare
De multe ori, scoala devine o monedă de schimb în înțelegerile dintre copii și părinți. Deși este importantă, ea nu înseamnă întreaga personalitate a copilului.
Poate recunoști formulări de tipul: “Acum poți ieși cu prietenii, dar când începe scoala gata” sau “Anul viitor e mai greu și trebuie să fii serios/oasă”.
Acestea induc multă presiune copilului și transformă scoala în inamic. Păstrează o atitudine echilibrată. Deși următorul an poate fi provocator, reasigură copilul de sisținerea ta.
Iar dacă timpul cu prietenii trebuie limitat, explică-i de ce. De asemenea, folosirea notelor ca unic motiv de apreciere poate deteriora relația părinte-copil.
Investește instituția și profesorii cu încredere
Atunci când merge la scoala pentru prima dată, copilul intră într-un spațiu cu totul nou. Ajută-l să identifice persoanele de încredere. Încurajează-l să apeleze la profesori în caz de nevoie.
Pentru clasele primare, este important să investești învățătoarea cu încredere. Nu aduce reproșuri școlii sau profesorilor de față cu copilul. Orice nemulțumire sau cerință poate fi discutată în privat.
La scoala, vor exista, cu siguranță, aspecte care îi vor plăcea copilului tău și altele care nu. Încurajează-l să discute cu tine, fără a căuta vinovați. În cazul în care suspectezi nereguli, adresează-te școlii, fără a o denigra în fața copilului.
Trecerile de la un ciclu de învățământ la altul pot fi resimțite puternic de copii. Atitudinea părinților față de schimbare, precum și mesajele legate de scoala, pot îngreuna sau facilita tranzițiile.
Nu uita să permiți copilului să se exprime, să aleagă pentru sine și să se relaxeze când simte nevoia. Pe lângă treceri mai ușoare la scoala, vă veți bucura și de o relație mai apropiată.