Dacă ești părinte, probabil te-ai întrebat de multe ori dacă procedezi bine. Cu atât de multe informații online și din familie, poți deveni ușor confuz/ă. Iar unele acțiuni, deși corecte, te pot face să te simți vinovat ca părinte.
Isabelle Filliozat vorbește despre “părintele vinovat” în cartea “Nu există părinte perfect”. Ea pune sentimentul de vinovăție pe seama presiunii sociale și a prefecționismului.
“Un copil nu are nevoie de părinți perfecți. Are nevoie de părinți care îl protejează și îl hrănesc, evită să îl rănească și frustreze excesiv, dar care se știu capabili de greșeli și sunt în stare să le recunoască.”
În acest articol poți afla mai multe despre cum ajungi să te simți vinovat față de copilul tău, unde se oprește responsabilitatea ta și ce poți face pentru a fi mai relaxat/ă.
Trăiri în relația cu copilul – vinovat, rușinat, responsabil
Înainte de a vedea mai îndeaproape vinovăția în relația cu copilul, este bine să clarificăm câțiva termeni.
A te simți vinovat
Vinovăția este o emoție de auto-conștientizare. Ea presupune disconfortul față de ceva ce ai făcut în trecut și consideri greșit. Atunci când te simți vinovat, ești, de regulă, dispus să repari greșeala.
A te simți rușinat
Rușinea este diferită de vinovăție. Aceasta este o emoție indusă social, ce duce la conștientizarea negativă de sine. Ea include respingerea socială și devalorizarea. Atunci când te simți rușinat tinzi să te retragi și să eviți repetarea acelorași acțiuni.
A te simți responsabil
Responsabilitatea este o stare ce presupune obligativitatea sau posibilitatea de a face ceva. A te simți responsabil implică datoria de a acționa într-un anumit fel. Ea poate induce vinovăție sau rușine, în funcție de cum este abordată.
În rolul de mamă sau tată ajungi să experimentezi toate aceste trăiri. Uneori, poate fi greu să le deosebești. Atunci când copilul tău lovește un alt copil te poți simți responsabil/ă să îl oprești, dar și rușinat/ă în fața celorlalți părinți.
Pe când vinovăția și responsabilitatea te pot motiva spre schimbări în bine, rușinea este toxică.
De ce ajungi să te simți vinovat ca părinte?
Bineînțeles că în relația cu copiii, funcționăm în baza unor pattern-uri interioare. Aspectele din lista de mai jos te pot influența și te pot face să te simți vinovat față de copilul tău.
Propriile experiențe din copilărie
Modul în care ai experimentat, la rândul tău, anumite situații, te “învață” să acționezi ca părinte. Dacă erai criticat/ă în exces sau ignorat/ă de proprii părinți, este de așteptat să fii nesigur de propriile acțiuni.
Această nesiguranță îți poate induce rușinea față de ceilalți și presiunea de a face lucrurile perfect.
Stilul de atașament
Psihologia modernă a descris 4 stiluri principale de atașament: securizant, evitant, anxios, dezorganizat.
Fiecare dintre acestea are propriile particularități și te pot predispune la a te simți vinovat, rușinat sau prea responsabil ca părinte. Cel mai sănătos este atașamentul securizant. Iar dacă tinzi să te învinovățești prea mult, poți fi un părinte anxios.
Așteptările față de tine și de copil
Isabelle Filliozat vorbește și despre legătura dintre imaginea de sine a părintelui și copil. Uneori, copilul este văzut ca “parte din identitatea ta”. De aici, pot porni așteptările prea mari față de copil (de exemplu, performanțe înalte) și de sine.
Un părinte prea preocupat să fie perfect și să aibă un copil perfect, se poate simți vinovat când acest obiectiv nu este atins.
Pentru o relație mai sănătoasă părinte-copil, poți explora mai profund aceste aspecte. La nevoie, apelează și la ajutor specializat. O terapie sau consiliere te vor ajuta să te cunoști mai bine și să depășești blocajele din trecut.
3 situații care te fac să te simți vinovat și cum să le gestionezi
Din dorința de a fi un părinte bun și din teama de a nu răni copilul, poți ezita să iei atitudine în anumite situații. Iată câteva dintre momentele care te pot face să te simți vinovat față de copil.
Setarea limitelor.
Stabilirea unor limite cu copiii, mai ales cu cei mici, este o provocare pentru mulți părinți. Fiindcă necesită fermitate din partea adultului, acest capitol al educației te poate speria. Totuși, fermitatea nu înseamnă agresivitate și este, de cele mai multe ori sănătoasă.
Cum gestionezi situația?
Concentrează-te pe obiectivul tău – de a-ți ține fiul/fiica în siguranță, de a-i dezvolta abilitățile sociale, etc. Vei vedea că intenția ta nu este niciodată de a-ți răni copilul. Dacă ești un părinte impulsiv sau prea direct, poți exersa câteva tehnici de comunicare.
Odată clarificat obiectivul limitei, comunică-l și copilului. Adaptează explicație vârstei lui. Atunci când este ajutat să înțeleagă de ce trebuie să facă ceva, copilul este mai cooperant. Iar tu vei ieși din rolul părintelui vinovat.
De asemenea, nu exagera cu limitele. Dacă interzici prea multe lucruri, copilul tău nu va mai diferenția limitele majore de cele minore. Stabilește-ți tu, mai întâi, o ierarhie a limitelor. De exemplu, joaca în siguranță este mai importantă decât curățarea camerei.
Refuzul de a-i cumpăra/oferi ceva.
Te poți simți vinovat/ă față de copilul tău aunci când nu ai disponibilitatea de a-i cumpăra ceva nou. Uneori poate fi vorba despre supra-responzabilizarea ta – te poți simți obligat/ă să îi faci pe plac.
Cum gestionezi situația?
În primul rând, diferențiază între nevoile și dorințele copilului. Dacă ceea ce îți cere ține de o dorință, atunci nu este neapărat urgent. Îi poți spune că nu este momentul să primească acel obiect. Te poți oferi să i-l cumperi într-un anumit interval de timp (de ziua lui, când începe școala, etc).
În jocurile împreună, încurajează-l să îți respecte rândul, jucăriile și spațiul. Pentru tine, adult, nu este un disconfort că ia jucăriile fără să ceară sau sare peste rând. Copilul, însă, învață să interacționeze cu ceilalți și va proceda la fel și în alte contexte.
Zilele cu resurse emoționale mai puține.
Unul dintre principalele motive pentru care un părinte se simte vinovat este că nu acordă suficientă atenție copilului. Timpul împreună este deosebit de important. Totuși, a fi părinte nu te scutește de stresul de la serviciu, de griji și oboseală.
Cum gestionezi situația?
Atunci când ai o zi mai puțin bună, comunică-i copilului disponibilitatea ta. De exemplu: “Astăzi am avut o mulține de lucruri de făcut și sunt obosit/ă. Ne putem juca un joc, în loc de două. Apoi, eu voi citi, iar tu te poți juca lângă mine.”
Dacă simți că nu ai resurse interioare, cere ajutor. Partenerul/a, bunicii sau o bonă se pot ocupa de copil atunci când tu ești extenuat/ă.
În aceeași carte, I. Filliozat are și sfaturi pentru părinți. “Nu doar că nu este o rușine să fii ajutat, dar tocmai în asta constă adevăratul curaj: să nu te mai ascunzi și să îndrăznești să ceri.“
Este mai bine să insist cu limita aceasta sau să cedez? Dacă ies la film cu prietenii înseamnă că îl neglijez? Copilul meu mă va considera un părinte suficient de bun?
Aceste întrebări trec prin mintea multor părinți moderni. O doză de vinovăție sănătoasă îți va permite să nu rănești copilul și să devii un părinte mai bun.
