Depresia la adolescenti nu reprezintă doar o stare care vine și pleacă. Ea se instalează și ajunge să afecteze toate aspectele vieții unui tânăr. Problemele apar într-un final și în cadrul familiei, unde armonia se destabilizează și îngrijorările nu încetează să apară. Tratarea depresiei depinde în egală măsură de intervenția specialiștilor și a familiei. Sprijinul celor apropiați este esențial în această luptă pentru a favoriza vindecarea emoțională.
Adolescența vine cu un cumul de experiențe și trăiri intense pe care, uneori, cei din jur nu le înțeleg. Este perioada în care tinerii explorează lucruri noi din punct de vedere relațional și social. Evenimentele prin care ei trec creează vulnerabilități care le pot afecta sănătatea emoțională. Adesea, emoțiile puternice pe care ei le experimentează sunt normalizate de către familie și apropiați. De aceea, de multe ori, este o linie fină între stările lor uzuale de suferință și depresie. Pentru părinți, această delimitare poate fi greu de identificat. Simptomele sunt mascate și în exterior tinerii par că depășesc perioade firești de tristețe asupra cărora adulții intervin mai puțin.
Cum poți îi poți fi alături unui adolescent cu depresie?
Creează o bună comunicare cu el
De cele mai multe ori, tinerii se izolează și refuză să împărtășească cu familia stările prin care trec. Acest lucru se întâmplă deoarece au impresia că vor fi neînțeleși și judecați. De aceea, comunicarea constantă cu copilul tău poate face parte din soluție. Iată cum poți face lucrurile mai bine, venind în sprijinul său:
Fii un bun ascultător
Atunci când oamenii trec prin evenimente dificile, avem de multe ori tendința să le dăm sfaturi fără a-i asculta până la capăt. Ne plasăm în calitate de experți și venim cu judecăți care adesea pot fi nocive pentru cei apropiați. Atunci când avem de-a face cu depresia la adolescenti, este esențial să ne exersăm abilitățile de ascultare activă. Cu alte cuvinte, să încercăm să fim atenți la confesiunile lor și să empatizăm cu emoțiile exprimate, fără a critica. Astfel, ei vor înțelege că cineva este acolo să asiste cu căldură și iubire la povestea lor.
Inițiază constant comunicarea cu el, fără a fi intruziv
În primă instanță, este posibil ca adolescenții să refuze să discute cu familia despre frământările lor. Nu lua acest lucru personal! Mai degrabă încearcă să te apropii de ei, arătându-ți suportul și dorința de a fi în contact cu emoțiile lor. Dacă te confrunți cu un refuz, amintește-ți să nu fi reactiv, ci empatic cu starea lor de interiorizare. Ia-o de la capăt în zilele următoare și construiește pas cu pas comunicarea dintre voi!
Încurajează-l să aibă o viață socială sănătoasă
Știm deja că depresia la adolescenti aduce blocaje pe partea socială. Tinerii aleg să se izoleze și să renunțe la activitățile cu prietenii. Aceste lucruri nu fac decât să accentueze stările de suferință și creeze un zid puternic în fața vindecării. De aceea, ca părinte, e important să îl încurajezi să practice următoarele obiceiuri:
Prioritizarea comunicării față în față
Adolescenții cu depresie se simt mai confortabil să comunice prin intermediul tehnologiei, și să evite contactele sociale. Ei ajung să-și creeze un univers virtual, din care greu pot ieși. Fii aproape pentru o comunicare autentică și încurajează-l să facă același lucru și cu prietenii săi. Oferă-i chiar tu oportunități diverse prin care să ia contact cu tineri de vârsta sa. Aceste obiceiuri, aparent banale, vor cântări enorm în procesul lor de recuperare.
Întocmirea unui program constant cu activități plăcute
Renunțarea la hobby-uri poate adânci stările de suferință ale unui adolescent cu depresie. El își va canaliza întreaga energie pe gânduri apăsătoare, care, în cele din urmă, îl vor copleși. Ajută-l să-și facă o rutină clară în care să includă activități recreative. Aceasta ar putea fi o cale către a-și redobândi motivația și entuziasmul pentru lucrurile care altădată îl făceau fericit.
1. Încurajează-l să aibă grijă de sănătatea fizică
Depresia la adolescenti conturează noi rutine în viața tinerilor. Acestea sunt de cele mai multe ori nocive pentru sănătatea fizică. Ei ajung să mănânce necorespunzător, să doarmă insuficient și să devină sedentari. Aceste obiceiuri repetate ajung să fie un adevărat pericol pentru ei. De aceea, ca părinți, e important să îi facem atenți:
A. Să practice un sport
Sportul este un bun ”medicament” atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea psihică. Tinerii pot căpăta din nou motivația de a face ceva plăcut și de a se reîntoarce la vechile obiceiuri. Creează și acasă oportunități noi prin care copilul tău poate face mișcare. Trimite-l cu bicicleta la cumpărături sau fă-i acasă colțul lui de sport, cu echipamentele necesare.
B. Să reducă orele petrecute în fața ecranelor
Sedentarismul tinerilor este întărit de obiceiurile de a petrece ore în șir în fața ecranelor. Izolarea este și ea alimentată, contribuind la reducerea semnificativă a orelor petrecute în aer liber, alături de prieteni. Ajută-ți copilul să monitorizeze mai bine timpul petrecut pe rețelele de socializare și oferă-i alternative motivante pentru timpul liber. Repetă-le până când acestea vor face parte din rutina lui!
C. Să aibă o dietă alimentară sănătoasă
Depresia la adolescenti schimbă obiceiurile alimentare într-un mod radical. Putem vorbi despre inapetență sau despre mâncat compulsiv. De multe ori, tinerii ajung să mănânce nesănătos (fast food). Asigură-te că pregătești un meniu zilnic sănătos, pentru a restabili echilibrul alimentar.
2. Încurajează-l să aibă grijă de sănătatea psihică
În această perioadă, adolescenții au nevoie de suport pentru a beneficia cum se cuvine de tratament. Mulți dintre ei refuză orice formă de ajutor și sunt rezistenți când ajung față în față cu un specialist. Pentru ca acest proces să fie unul cât mai lin, lasă-l să participe la decizia de a căuta un psihoterapeut și ascultă-i preferințele. De asemenea, încurajează-l să fie implicat în procesul de recuperare, responsabilizându-l să urmeze cu atenție tratamentul.
Nu în ultimul rând, răbdarea e cuvântul cheie în tot acest proces. Oferă-i sprijin copilului tău fără a pune presiune pe tine sau pe el. Nu uita să ai grijă de emoțiile tale și de gândurile care te străbat. În momentul în care aceste te copleșesc, nu ezita să le dai un ecou, căutând ajutorul unui specialist.