În termeni foarte simpli, atasamentul se referă la legătura care se formează între două persoane. În relația părinte-copil se creează o conexiune emoțională încă din primele luni de viață. Aceasta își are rădăcinile în modul în care adultul răspunde la nevoile copilului. Atunci când părinții sunt disponibili să le ofere celor mici atenție, grijă și iubire, șansele ca legătura dintre ei să fie una securizantă este foarte mare. Studiile ne arată faptul că modul în care ne formăm de mici aceste relații emoționale cu cei apropiați, ne va influența multe aspecte ale vieții. Ele își vor pune amprenta în adolescență și mai apoi în viața adultă. Sănătatea noastră psihică depinde de felul în care ne-au fost ascultate și îndeplinite nevoile în perioada copilăriei.
Ce este atasamentul securizant?
Termenul ”securizant” este dat în întregime de felul în care părinții care reușesc să fie atenți la copiii lor. Universul celor mici trebuie descoperit de la primul lor scâncet. Ei ne semnalează de fiecare dată când vor să fie hrăniți, băgați în seamă sau ajutați să scape de un disconfort. Copiii sunt dependenți de iubirea adulților, de alinare și de protecție. Felul în care onorăm aceste nevoi, construiesc o legătură emoțională puternică, bazată pe încredere și suport. Copiii înțeleg, așadar, că părinții sunt acolo pentru ei atunci când au cea mai mare nevoie. Ei răspund la strigătul de ajutor, la nevoia de hrană sau la dorința de a fi luați în brațe și calmați. Toate aceste răspunsuri ale adulților reușesc să construiască un limbaj al iubirii și al înțelegerii. Ele sunt baza pentru formarea atasamentului securizant. Ideea de a promova acest tip de conexiune nu ne face niște părinți mai buni. Ea ne ajută să contribuim cât mai mult în a crește copiii sănătoși din punct de vedere emoțional.
De ce este important atasamentul securizant pentru copii?
- Ajută la auto-reglarea emoțiilor
- Pot deveni independenți
- Ajută la dezvoltarea stimei de sine
- Dezvoltă relații sănătoase cu cei din jur
- Îi ajută să își facă prieteni cu ușurință
- Contribuie la dezvoltarea competențelor sociale
- Îi ajută să dobândească curaj și reziliență atunci când traversează perioade dificile.
- Promovează încrederea pe care aceștia o au față de persoanele apropiate
- Îi ajută să răspundă cu empatie la nevoile celor din jur.
Înțelegând aceste aspecte, probabil că orice părinte și-ar dori să contribuie la crearea atasamentului securizant cu propriul copil. În tot acest demers, deși este unul care conturează un adevărat stil de viață, adulții ridică numeroase semne de întrebare. Pentru unii poate părea o misiune grea, aproape imposibilă. Pentru alții există o preocupare constantă de a fi cei mai buni pentru copiii lor. Iată răspunsurile la întrebările pe care, poate, și tu le-ai avut pe buze dar nu le-ai adresat nimănui:
Reprezintă atasamentul securizant o strategie utilă în educarea emoțională a copilului?
Așa cum ne arată studiile, atasamentul este o necesitate în viața oricărui om. În lipsa sa, nu putem crea relații cu cei din jurul nostru. Fiecare persoană dezvoltă o anumită formă de atașament, indiferent de calitatea cu care ea a fost îngrijită în copilărie. Felul în care părinții răspund la nevoile și dorințele copiilor este un predictor important în dezvoltarea lor.
Atasamentul securizant este modalitatea echilibrată, sănătoasă prin care părinții relaționează cu copiii lor. Acesta nu reprezintă o strategie ”tehnică”, programată. El are la bază rezervele noastre emoționale, gata să fie trimise către cei mici, emanând apoi siguranță și protecție.
Poate copilul meu să dezvolte atașament securizant dacă eu în copilărie nu am reușit acest lucru?
De multe ori, noi, adulții, ne gândim că nu putem oferi copiilor ceva ce nu am experimentat la rândul nostru. Această gândire ne poate altera experiențele din prezent și relațiile cu cei din jur. Studiile recente ne arată faptul că există un număr mare de adulți care lucrează cu ei înșiși pentru a-și înțelege propriile tipare relaționale. Conștientizarea este primul pas către schimbare. În acest fel, ei pot ieși din vechile ”obiceiuri” emoționale, și pot construi altele noi, de la zero. Nu este niciodată prea târziu să-ți reinventezi principiile de viață și felul în care te raportezi la ceilalți! Vei simți împreună cu copilul tău cum e o relație bazată pe suport, încredere și iubire necondiționată!
Trebuie să fiu un părinte perfect pentru a-mi ajuta copilul să dezvolte atasamentul securizant?
Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți în viața lor. Studiile confirmă că adulții răspund, pe parcursul unei zile, într-o proporție de 70% la nevoile bebelușilor. Procentul de 30% ne arată că există scăpări, însă, ele nu anulează grija părinților față de cei mici. E important să integrăm eșecurile emoționale ca pe niște aspecte normale. Chiar și acestea pot fi gestionate cu succes sau chiar reparate în relația cu copiii. A fi uman și autentic contează mai mult decât ideea de a fi mereu exemplar.
Ce pot face mai bine pentru a favoriza dezvoltarea atasamentului securizant?
Copilul cu atașament securizant se simte protejat și are încredere în părinții săi. Pentru a se menține așa, are nevoie ca aceștia să-i fie alături. Răspunsurile adulților oferite cu grijă, empatie și blândețe vor contribui la echilibrarea relației. La polul opus, negocierea stărilor emoționale, ignorarea acestora sau invalidarea lor aduc disconfort și frustrare pe termen lung. Această misiune, aparent banală, poate fi si ea perturbată. Adesea, adulții experimentează și ei stări negative și stres. Acestea sunt momentele în care pot fi mai neatenți sau își pot pierde din răbdare. Dar după cum am menționat anterior, copiii nu au nevoie de perfecțiune, ci de o prezență reală în dezvoltarea lor.
Nu în ultimul rând, atasamentul față de persoanele apropiate reprezintă nucleul în jurul cărui se învârt relațiile noastre sociale. Faptul de a ne manifestăm grija, iubirea și suportul față de copiii noștri ar trebui să facă parte din firescul lucrurilor. În felul acesta, nu vom simți niciodată că vom depune un efort supraomenesc pentru a contribui la dezvoltarea lor.
