Cei mai mulți dintre noi suntem învățați de mici că emoțiile negative nu sunt bine venite și că trebuie alungate cât mai repede. Devenim, mai degrabă, experți în a manifesta bucurie și entuziasm , de multe ori într-un mod complezent. Nu ne dăm voie să simțim furie sau tristețe, știind din copilărie că acestea sunt bariere clare în calea fericirii. De câte ori nu am auzit că ” e rușine dacă plângi” sau ”râde lumea de tine când ești așa supărat/ă”. Tot de atâtea ori ne putem gândi acum că această mentalitate reprezintă o oportunitate ratată de a-i învăța pe cei mici să fie atenți la propriile emoții. Copiii au nevoie să știe mai degrabă mai devreme decât mai târziu că se pot confrunta cu stări neplăcute și că acestea sunt normale.
În lipsa îndrumării părinților, copiii nu pot exprima supărarea sau furia. Ei nu au suficientă experiență cu emoțiile și le este dificil să ceară ajutorul. De aceea, de multe ori, punerea în scenă a acestor trăiri are loc prin apariția unor comportamente nepotrivite.
Cum îți dai seama că cei mici au nevoie de ajutor să își înțeleagă propriile emoții?
– Încep să plângă necontrolat
– Au accese de furie
– Se izolează și refuză să comunice cu familia
– Devin irascibili
– Repetă comportamente inadecvate față de părinți sau prieteni
– Nu reușesc să-și comunice nevoile.
Părinții aleg adesea să își protejeze copiii de contactul cu emoțiile puternice, gândindu-se că ”este timp să le experimenteze mai târziu”. Aceste decizii reprezintă cale sigură spre incapacitatea copilului de a fi autentic în manifestarea trăirilor sale. Să ne concentrăm, așadar, pe demontarea miturilor care ne fac să luăm decizii neinspirate:
Miturile emoțiilor negative
Emoțiile negative sunt periculoase
De multe ori, când asistăm la episoadele de tristețe sau dezamăgire ale copiilor nu știm cum să reacționăm. Apare, inițial, instinctul de a-i apăra, luând asupra noastră impactul emoțional. Mai departe, avem, poate, tendința de a da o conotație negativă acestor emoții: ”Nu e bine să…”/ ”Este rușine să plângi..”. Copilul înțelege de aici că vulnerabilitatea trebuie ascunsă sau chiar neexprimată.
Nu este potrivit să împărtășim emoțiile negative cu alți oameni
Toți părinții își doresc să crească copii puternici. Curajul este de multe ori asociat cu tendința de a afișa stăpânire de sine în fața celorlalți, indiferent de frământările noastre lăuntrice. Nu ne este ”permis” să admitem când simțim durere sau dezamăgire. Așa ajung și copiii să înțeleagă că a plânge înseamnă a fi vulnerabil într-un mod inacceptabil.
Trebuie să ne distragem atenția atunci când simțim emoții negative
Cel mai întâlnit mecanism de apărare atunci când ne simțim supărați este evitarea. Credem că e mai sănătos să nu ne gândim la ceea ce ne apasă. În acest fel, refuzăm să intrăm în contact cu propriile emoții și ajungem să ne creștem și copiii în acest spirit. ”Nu mai plânge, uite ce ți-am adus!” este o formulă aparent inofensivă în dinamica familiei. Pe termen lung, ea poate să-i învețe pe cei mici lecții eronate cu privire la trăirea stărilor negative.
De ce este important ca cei mici să își înțeleagă emoțiile?
- Pentru a învăța să le exprime într-un mod sănătos
- Pentru a reduce frustrarea sau stresul
- Pentru a comunica eficient cu cei din jurul lor
- Pentru a găsi soluții în fața problemelor sale
- Pentru a alimenta procesul de autocunoaștere.
Cum îi ajutăm pe copii să-și înțeleagă emoțiile?
Îi încurajăm să vorbească despre ceea ce simt
Copiii au nevoie de un confident, de un partener de discuții care să nu judece emoțiile pe care le experimentează. În acest fel, ei se vor simți confortabili să împărtășească cu tine ceea ce simt. Oferă-i disponibilitatea de a-l asculta, fără a pune prea multe întrebări. Ajută-l să se exprime, înțelegând că stările sale nu sunt negociabile. Nimeni nu poate contesta faptul că la acel moment el simte tristețe, neputință, dezamăgire. Aici și acum, copilul este expertul propriilor simțiri. Faptul că suntem adulți nu ne dă dreptul să ”știm noi mai bine” cum resimt cei mici anumite experiențe.
Validăm starea pe care ei o simt
Adesea suntem nerăbdători să rezolvăm noi problemele prin care trec copiii. În aceeași măsură facem un scop în a le schimba emoțiile negative pe care ei le simt. Ne dorim să treacă imediat de la supărare la bucurie sau de la furie la relaxare. Mai important în acest caz este ca ei să consume starea pe care o simt, pentru a o înțelege. Fii alături de ei fără a încerca să îi scoți forțat din contactul cu propriile lor frământări.
Îi ajutăm să înțeleagă de ce se simt așa
Momentul conștientizării stărilor emoționale poate fi unul revelator pentru copii. Ei ajung să facă anumite conexiuni care pot ajuta mai departe în rezolvarea problemelor. De asemenea, ei înțeleg că nu au luat contact cu emoții interzise, ci cu trăiri umane normale. Ajută-i mai departe să identifice experiențele care au un puternic impact asupra lor. În felul acesta, ei pot anticipa evenimentele care declanșează aceste stări. Apoi, ei vor fi capabili să găsească resurse pentru a proceda diferit în fața acestor situații.
Le oferim sprijinul pentru a găsi singuri soluții
A rezolva problemele copiilor după propriile strategii este cel mai ineficient mod de a ajuta. Acest lucru nu înseamnă că nu le putem fi de folos, ci ne pune în acțiune într-un mod diferit. Să găsim, așadar, inspirația de a le fi aproape fără a-i forța să decidă după bunul nostru plac. Să ghidăm acest proces prin implicare, înțelegere, comunicare și sprijin. Să fim cei care apropie copiii de decizii luate independent și de soluții potrivite pentru ei înșiși.
Nu în ultimul rând, amintește-ți că emoțiile nu sunt corecte sau greșite. Ele sunt doar simțite diferit de fiecare dintre noi și pentru a fi exprimate au nevoie de un cadru securizant. Ține cont că această ”educație emoțională” este eficientă atunci când și tu ai grijă la rândul tău, de sentimentele tale! Nu rata ocazii în care să te exprimi în autenticitatea trăirilor tale! Aceștia sunt primii pași în a oferi sprijinul de care copilul tău are nevoie!
Raluca Furtună – Psiholog, Consilier Parenting
