Orice schimbare vine la pachet cu un conflict interior, o decizie și deci o renunțare. Observ în jurul meu în ultima vreme semne ale unei schimbări, atât la clienții cu care lucrez, cât și în grupul de prieteni, atât în interior cât și în natură.
Ce este un conflict interior?
Un conflict interior presupune o luptă între două părți ale tale. Acesta apare când se conturează în interiorul tău emoții, gânduri, impulsuri sau convingeri contradictorii. Este momentul în care poți spune: „o parte din mine vrea / simte / crede că …., pe când altă parte din mine….”, Starea de conflict interior este temporară, însă generează de obicei tensiune. Te face să te simți blocat/ă și de multe ori îți acaparează gândurile și prezentul. Cu cât ești mai atașat/ă de aceste părți din tine, cu atât va fi mai intens disconfortul trăit.
Poate dura câteva minute („o parte din mine are poftă de pizza, altă parte din mine îmi spune să nu mai cheltuisc bani pe nimicuri”). Poate dura și luni de zile („o parte din mine vrea să își dea demisia și să înceapă propria afacere, altă parte din mine crede că e important să am un job stabil și bine plătit”).
Pentru a merge înainte într-o singură direcție, este nevoie să iei o decizie, să alegi care parte din tine este mai importantă. Acest lucru poate deveni foarte dificil uneori, căci pentru a lua o decizie, este nevoie să renunți la o parte din tine. Orice alegere presupune o pierdere – pierderea lucrului pe care nu l-ai ales. Și orice pierdere, cât de mică, poate fi dureroasă.
Semne că trăiești un conflict:
Îndoiala sau ambivalență
Când ai un conflict „în așteptare”, poți părea ezitant sau nehotărât, uneori chiar de neînțeles. Astăzi vrei ceva, mâine spui altceva, pentru că astăzi tinzi să asculți o parte din tine, iar mâine pe cealaltă.
Oscilație între trecut și prezent
Când nu te poți decize asupra unui lucru, apare tendința de a căuta în trecut, în experiența anterioară, informații care să te ajute sau inspire. O parte din tine trăiește în prezent și continuă în mod normal toate activitățile. Altă parte din tine se poate gândi că acum 5 ani era mai bine.
Oscilație între ceea ce simți și ceea ce ști
Nu de puține ori conflictele apar inimă și minte, între ce îți transmit emoțiile și ce îți spun gândurile. Adesea simți sau îți vine să faci anumite lucruri, însă creierul tău te oprește cu diverse mesaje de care s-a atașat. O parte din tine iubește, alta îți spune rece și dur că nu merită. Vocea inimi îți poate spune să fii liber, să călătorești, iar vocea rațiunii îți poate răspunde că nu este momentul acum, că ai alte responsabilități.
Motive pentru care un conflict interior este un semn bun
Ok, trăiești o stare de conflict și resimți un disconfort, mai mic sau mai mare. Ce îți spune asta de fapt?
Adesea răspunsul este că ai nevoie de o schimbare. Amintește-ți că totul se întâmplă cu un motiv și că, la finalul zilei, atât inima cât și mintea ta îți vor binele. Toate părțile din tine pe care le-ai construit până acum și toate „vocile” pe care le auzi în interior încearcă mereu să te ajute să fii și să ajungi cum îți dorești.
Atunci când nevoile tale nu sunt îndeplinite corespunzător, ele încep să-și transmită semnale, fie ele emoționale sau raționale. Aceste semnale sunt menite să te încurajeze să faci o schimbare, atunci când poate ai amânat sau ignorat prea mult timp nevoile tale reale. Nevoia de schimbare, deși înfricoșătoare uneori, vine mereu cu bune intenții. Deciziile nu sunt mereu ușoare, iar durerea pierderii este reală, însă ținta este mereu starea ta de bine. Un conflict interior este doar un semn care îți spune să ai grijă de tine.
Propuneri practice
Dă-ți timp să analizezi acel conflict interior
Pune pe hârtie vocile celor două părți din tine și pornește un dialog între ele. Întreabă-te cum încearcă fiecare dintre ele să te ajute și gândește-te care este mai importantă pentru tine în prezent.
Practică detașarea
După ce asculți cu atenție intențiile fiecărei părți din tine, dă-ți voie să te detașezi. În mod cert, la un moment dat, aceste voci au avut dreptate, însă e posibil ca tu să nu mai fii același și să nu mai ai aceleași nevoii. E posibil să te fi atașat în acest timp de anumite idei. Fă-ți loc pentru păreri noi, pentru gânduri noi.
Ascultă-ți intuiția și fă ce simți în prezent
În interiorul tău știi și simți mereu ce ai de făcut. Dă-ți voie să te asculți. Gândește-te că și dacă nu îți place rezultatul, există mereu o „data viitoare” în care poți alege diferit. O alegere este oricum mai bună decât nicio alegere.
Concluzie
Din când în când viața ne pune în situații care ne scot din modul „pilotul automat” și ne „forțează” să reanalizăm contextul în care ne aflăm. Aceste momente pot deveni foarte neplăcute dar și foarte filozofice. Un conflict interior nu este mai mult decât o invitație. O invitație la o discuție cu tine, liberă, sinceră, dură sau oricum ar fi ea.
Cel mai important este să simțim că suntem pe drumul cel bun. Atunci când simțim că ne-am îndepărtat de la drum, este mai mult decât natural să apară nevoia de schimbare. Până la urmă, diconfortul creat de conflict și detașarea de ceea ce nu ne mai trebuie sunt un preț mic, cred eu, pentru fericirea noastră.