Empatia implică abilitatea de a înțelege la nivel emoțional ce experimentează o altă persoană. Mai concret, presupune faptul de a ne pune cu adevărat în locul cuiva, astfel încât să reușim să-i înțelegem trăirile. Dacă ești empatic știi deja cum e să vezi o persoană în suferință. Simți cum și pe tine te cuprinde o formă de suferință transferată. Poți să simți că vrei să faci ceva care să oprească această stare.
Vrem prieteni apropiați, relații autentice și de durată. Vrem colegi prietenoși la locul de muncă, superiori care să țină cont de nevoile și eforturile noastre. Dar pe de altă parte, uneori ne este atât de greu să oferim la rândul nostru înțelegere și empatie.
În general suntem conștienți de propriile trăiri emoționale (chiar dacă nu le înțelegem sau explicăm în totalitate), mai ales când acestea ne creează o puternică stare fizică și / sau sunt conectate de anumite experiențe prin care trecem. Dar când e vorba de a intra în pielea altcuiva, parcă nu mai înțelegem la fel de ușor. Parcă ne e greu să integrăm faptul că și celuilalt poate îi este greu, poate nici el nu știe cum să reacționeze sau ce să facă, poate și el are niște nevoi similare cu ale noastre.
Și pentru că trăim într-o epocă ce promovează (poate prea mult) egocentrismul, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de a deveni empatici. Când vine vorba de cei din jur, parcă ne așteptăm ca ei să fie niște roboți. Faptul că de prea multe ori răspundem cu indiferență la emoțiile altora dovedește că empatia nu e chiar un automatism al nostru.
Nici pe departe, e mai degrabă o abilitate pe care avem nevoie să ne-o antrenăm. Și acest lucru devine din ce în ce mai dificil cu cât educația pe care o primim sau mediul profesional lasă atât de puțin emoțiile umane să joace un rol important.
Tipuri de empatie
Interesant e că termenul de empatie există de mult printre noi, din 1909, de către psihologul Edward B. Tichener. Poate ne-ar ajuta să înțelegem faptul că empatia este de mai multe feluri:
Empatie afectivă, cea care presupune abilitatea de a înțelege emoțiile altei persoane și de a răspunde adecvat la acestea.
Empatie somatică ce ține de o reacție fizică la cea experiemntată de altcineva.
Empatie cognitivă ce implică faptul de a vi capabili să înțelegem starea mentală a altcuiva și ce gândesc în anumite situații.
Obiceiuri ale oamenilor empatici
Ca să înțelegem ce am putea face diferit, poate ne ajută să aflăm ce fac oamenii empatici în mod diferit.
Sunt prezenți în interacțiunea cu ceilalți.
Te fac să te simți în centrul atenției, te fac să simți că doar tu contezi în acel moment. Asta în sine e o formă prin care cel în suferință ajunge să se simtă mai bine, de exemplu.
Stăpânesc ascultarea activă
Pentru a oferi suport cuiva, este necesar în primul rând să-l înțelegi. Oamenii empatici ascultă cu adevărat atunci când le vorbești, ignoră distragerile și alți stimuli din jur și-ți oferă prioritate.
Au o curiozitate deosebită față de cei din jur
Oamenii foarte empatici au o curiozitate debordantă față de străini. Vorbesc cu persoana care stă lângă ei în autobuz, păstrându-și curiozitatea naturală pe care am avut-o cu toții în copilărie. Găsesc alți oameni mai interesanți decât ei înșiși și vor să afle mai multe despre ei, Dar au tendința să-i interogheze, să-i facă să se simtă inconfortabil. Respectă mai degrabă sfaturile lui Studs Terkel: „Nu fi examinator, fii un cercetător interesat”.
Curiozitatea ne extinde empatia atunci când vorbim cu oameni din afara cercului nostru social obișnuit, întâlnind vieți și viziuni ale lumii foarte diferite de ale noastre. Curiozitatea este bună și pentru noi. Martin Seligman, un guru al fericirii o identifică ca pe un punct forte al personajului care poate spori satisfacția vieții. Și este un remediu util pentru singurătatea cronică de care unii dintre noi suferă.
Pun la îndoială prejudecățile din jurul lor
Cu toții avem idei preconcepute despre ceilalți și folosim etichete colective care ne împiedică să le apreciem individualitatea. Oamenii foarte empatici își provoacă propriile preconcepții și prejudecăți. Ei caută ceea ce împărtășesc cu oamenii, mai degrabă decât ceea ce îi face diferiți.
Ascultă activ și cu interes
Există două trăsături necesare pentru a fi un conversator empatic.
Una este să stăpânești arta ascultării active. Și alta e ceea ce spune Marshall Rosenberg, psiholog și fondator al comunicării non-violente. „Ceea ce este esențial este capacitatea noastră de a fi prezenți la ceea ce se întâmplă cu adevărat în interior – la sentimentele și nevoile unice pe care o persoană le are în acel moment.” Oamenii empatici îi ascultă din greu pe ceilalți și fac tot ce le stă în putință pentru a le înțelege starea emoțională și nevoile. Indiferent dacă este vorba de un prieten care tocmai a fost diagnosticat cu cancer sau de un soț care este supărat pentru că a lucrat din nou până târziu, ei sunt acolo.
Își dau voie să fie vulnerabili
Dar ascultarea nu este niciodată suficientă. A doua trăsătură este aceea de a ne da voie să ne expunem la ceea ce ne face vulnerabili. Îndepărtarea aparențelor și dezvăluirea sentimentelor noastre cuiva este vitală pentru crearea unei legături empatice puternice. Empatia este o stradă cu două sensuri care, în cel mai bun caz, este construită pe înțelegerea reciprocă – un schimb de credințe și experiențe.
Inspiră acțiunea și determină schimbarea
De obicei, presupunem că empatia se întâmplă la nivel individual. Dar oamenii empatici înțeleg că empatia poate fi, de asemenea, un fenomen de masă care aduce schimbări sociale fundamentale.
Gândiți-vă doar la mișcările împotriva sclaviei din secolele XVIII și XIX de pe ambele maluri ale Atlanticului. Așa cum ne amintește jurnalistul Adam Hochschild, „Aboliționiștii și-au pus speranța nu în textele sacre, ci în empatia umană”. Au făcut tot ce au putut pentru ca oamenii să înțeleagă suferința reală a sclavilor. În egală măsură, mișcarea sindicală internațională a crescut din empatie între muncitorii industriali uniți prin exploatarea lor comună. Răspunsul copleșitor al publicului la tsunami-ul asiatic din 2004 a apărut dintr-un sentiment de îngrijorare empatică pentru victime, a căror situație a fost răspândită dramatic.
Vă propunem să vă uitați la propria persoană cu empatie dar și cu curiozitate. Să înțelegeți în ce fel răspundeți nevoilor celorlalți și cum ceilalți practică empatia față de voi. Când ne descoperim pe noi înșine nu doar prin auto-reflectare, ci prin a ne interesa de viața altora, ne conectăm cu ceilalți într-un mod autentic. Avem nevoie de empatie pentru a crea un nou tip de revoluție. Nu o revoluție de modă veche construită pe noi legi, instituții sau politici, ci o revoluție radicală în relațiile umane.
Anca – Elena Grigoraș, psiholog
