“Nu e acceptabil să-ți arăți slăbiciunile”. “Să fii vulnerabil înseamnă să fii slab”. “Doar oamenii prea sensibili își arată emoțiile”.
Sună cunoscut?
Când trăim incertitudine, mai ales când facem parte dintr-o cultură care nu are capacitatea de a accepta vulnerabilitatea, reacționăm în acord cu fricile noastre. Ne e rușine să fim noi înșine așa că ne angajăm în comparații nesănătoase și ne deconectăm de noi înșine.
Încercăm să ne “salvăm” pe noi înșine de propriile trăiri.
Nu, nu este o mândrie să arătăm că nu ne pasă. Nu este motiv de laudă să ne prefacem că am ieșit “intacți” dintr-o relație, că nu dăm doi bani pe feedback-ul primit de la manager sau pe faptul că nu avem nevoie de nimeni, că ne e bine singuri.
Nu e vreo dovadă de curaj să ne prefacem că nu suntem vulnerabili, să ne dăm drept “adulți puternici” în timp ce vulnerabilitatea e mai degrabă pentru copii. Vulnerabili suntem cu toții pentru că suntem oameni.
Când înțelegem vulnerabilitatea cu adevărat, vedem că toate astea sunt de fapt forme prin care fugim de emoțiile noastre mâncând pământul. Sunt dovezi de lașitate față de noi înșine.
A ne simți expuși, imperfecți, speriați înseamnă a fi oameni. Dar când refuzăm să creăm spațiu mental pentru aceste trăiri, atunci determinăm blocaje. Nu avem cum să evoluăm fără o conversație onestă despre cine suntem. E nevoie să înțelegem cât de mult ne putem răni pe noi și pe ceilalți doar pentru că suntem atât de speriați de propriile emoții.
E nevoie de curaj pentru a ne da voie să simțim durere. Nu e o variantă confortabilă. Dar e o alternativă sănătoasă la anestezierea emoțională.
Așa cum Brene expune atât de frumos în cartea sa, a fi vulnerabil presupune un curaj imens. E ușor să fugi, să te minți pe tine, să-i minți pe alții că nu simți, că nu te doare, că nu ești afectat/ă.
Dar să stai drept în fața emoțiilor tale și să le înfrunți, chiar dacă sunt copleșitoare – asta nu e ușor.
“Curajul de a fi vulnerabil” are potențialul de a schimba cu adevărat perspectiva cititorului asupra propriei vieți. Această carte ne ajută să ne uităm la ce impact dăm altora voie să aibă asupra vieții noastre. Ne ajută să vedem unde ratăm să devenim conștienți de potențialul nostru. Îl ratăm pentru că ne este frică să încercăm, pentru că ne imaginăm că ne vom prăbuși sub greutatea criticilor celorlalți?
Lucrarea lui Brené Brown nu se citește pe nerăsuflate. E o carte pe care merită să o studiem pas cu pas și să ne dăm timp să integrăm ceea ce ni se potrivește. Ne învață să ne dăm voie să experimentăm orice emoții, fie ele și înfricoșătoare și să le acceptăm ca fiind ale noastre.
Brown sugerează că trăim într-o cultură a nemulțumirii, o cultură a lui “niciodată nu-i destul”. Aceasta are trei componente distincte: rușinea, comparația socială și detașarea emoțională. Îndrăzneala ne cere să fim vulnerabili, ceea ce înseamnă că ne lăsăm deschiși la incertitudine, risc și expunere emoțională.
În capitolul 2 din Curajul de a fi vulnerabil, Brené Brown ne învață că există 4 mituri ale vulnerabilității. Acestea ne determină să o privim ca pe ceva de evitat cu orice preț.
Mitul #1: Vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune
Înseamnă să împingem la maxim capacitățile noastre de a vedea din ce suntem făcuți cu adevărat, chiar dacă vom eșua. Să împărtășim când ne luptăm cu ceva, astfel încât să putem obține ajutor.
Din păcate, în cultura noastră, aceste lucruri sunt considerate puncte slabe. Trebuie să îți atingi obiectivele, să cunoști răspunsurile și să păstrezi o atitudine pozitivă în orice moment. Cu toate acestea, numai cei puternici pot admite atunci când se luptă. Se împing către limitele abilităților lor, expunându-se la eșecuri sigure și constante. Brown știe acest lucru din cercetările sale. Atunci când oamenii descriu cum se simte vulnerabilitatea, ei descriu lucruri care arată ca o formă de putere, nu de slăbiciune. Cer ajutor, știu să spună nu, pun “te iubesc”primii. Nu le e frică să încerce ceva noi, nu se descurajează chiar dacă au încercat de multe ori și ceva nu a mers.
Mitul #2: “Vulnerabilitatea nu e de mine”
Brené Brown începe această secțiune cu un citat excelent al lui Madeleine L’Engle: „Când eram copii, obișnuiam să credem că atunci când vom fi mari, nu vom mai fi vulnerabili. Dar să crești înseamnă să accepți vulnerabilitatea. A fi viu înseamnă a fi vulnerabil.” Este ușor să-ți spui că nu e de tine vulnerabilitatea. Asta e pentru alte persoane, diferite de tine, sau pentru copii. Dar, desigur, nu există nicio modalitate de a o evita în viață. Așa cum spune însăși autoarea, nu alegem noi vulnerabilitatea, ci vulnerabilitatea ne alege pe noi.
Mitul #3: Să fii vulnerabil înseamnă să renunți la intimitate
Vulnerabilitatea nu înseamnă să vorbești cu toți cei cu care te întâlnești despre sentimentele tale sau să postezi mesaje emoționale pe Facebook. Mai degrabă, vulnerabilitatea înseamnă să împărtășești sentimentele și experiențele tale cu oamenii care și-au câștigat dreptul de a fi parte din viața ta. Practic, încrederea nu este un singur gest grandios. E ceva care se construiește din momente mici și consistente de-a lungul timpului. Momente precum să vă amintiți ziua de naștere a cuiva, să păstrați secrete atunci când vi se cere și să simțiți când cineva este trist și să-l întrebați de ce.
Mitul #4: Cel mai important este să te descurci de unul singur
Trăim într-o cultură care sărbătorește realizarea individuală. Cu toate acestea, vulnerabilitatea nu este unul dintre acele lucruri pe care doriți să le faceți singur. Veți avea nevoie de cineva alături. Cineva care să vă ajute să vă ridicați atunci când vă loviți de provocări și momente dificile Veți avea nevoie de oameni care să vă permită să încercați diferite moduri de a fi pe măsură ce vă obișnuiți să vă exprimați în moduri noi. Vulnerabilitatea este un sport de echipă.
Ce este rușinea și cum lupți împotriva ei?
Rușinea este sentimentul sau experiența intens dureroasă de a crede că suntem deficienți. Prin urmare, ajungem să ne considerăm nevrednici de dragoste și apartenență. Este ucigașul tăcut al speranțelor și viselor, deoarece este cel mai mare asasin al creativității și inovației. Să presupunem că ai scris un articol, ai proiectat un produs sau ai creat o piesă muzicală și dorești să împărtășești asta cu prietenii sau colegii. Când simțul tău de auto-valoare este legat de modul în care este primit proiectul tău, se întâmplă unul dintre două lucruri:
- După ce-ți dai seama (conștient sau subconștient) că valoarea ta de sine este legată de modul în care răspund ceilalți, este puțin probabil să o împărtășești
- Împărtășești pe deplin realizarea ta și, atunci când reacțiile nu sunt cele așteptate, ești dezamăgit. Rușinea ta îți spune că a fost o idee proastă să împărtășești ideile tale și că data viitoare vei ști să le ții pentru tine.
Brené Brown ne spune că trebuie să știm trei lucruri despre rușine:
- Cu toții o avem. Este una dintre cele mai primitive emoții umane pe care le experimentăm iar singurele persoane care nu o experimentează nu au capacitatea de conectare umană.
- Tuturor ne este frică să vorbim despre rușine.
- Cu cât vorbim mai puțin despre asta, cu atât are mai mult control asupra vieții noastre.
Ce facem pentru a combate rușinea așa cum apare în viața noastră de zi cu zi?
- Recunoaștem rușinea și înțelegem ceea ce o declanșează în noi înșine.
- Practicăm conștientizarea
- Împărtășim povestea noastră cu persoanele din cercul nostru de încredere.
- Vorbim despre rușine ca și cum o cunoaștem
Când eram copii obișnuiam să găsim o mulțime de modalități diferite de a ne proteja de vulnerabilitate, de a fi răniți și dezamăgiți. Foloseam gândurile, emoțiile și comportamentul ca arme. Erau modalități de a dispărea sau de a fugi de situații ce ne făceau să ne simțim inconfortabil. Ca adulți e nevoie să renunțăm la bagajele respective pentru a putea fi din nou noi înșine.
Prin cercetările sale, Brené Brown a vorbit cu mii de oameni cu tot felul de povești de viață. Analizându-le evoluția, a descoperit ceva interesant. Cei s-au arătat mulțumiți de parcursul vieții lor sau chiar împliniți sunt cei cărora nu le-a fost frică să-și expună vulnerabilitățile. Sunt cei deschiși să le arate, înțeleagă și accepte.
Te invităm să accepți provocarea acestei cărți deosebite. Uită-te la vulnerabilitățile tale și fă cunoștință cu ele într-un mod care te face să evoluezi cum nu ai mai făcut-o niciodată până acum. Poți explora aceste emoții provocatoare singur, împreună cu cei apropiați în care ai încredere sau în terapie. Important e să găsești curajul de a te uita acolo unde te simți vulnerabil.
Poate cea mai valoroasă calitate a acestei cărți este aceea că ne antrenează să ne dezvoltăm o superputere. Puterea de a fi vulnerabili.
Poți comanda cartea „Curajul de a fi vulnerabil” aici
Psih. Anca Grigoraș
