Autocunoașterea este esențială pentru clădirea unor relații autentice semnificative și pentru luarea deciziilor care să ne aducă împlinire și fericire. Arta ne poate ajuta să conștientizăm adevăratele noastre emoții, scopuri, valori, puncte forte, nevoi și felul în care trecutul continua să ne influențeze prezentul.
Din fericire, autocunoașterea poate fi cultivată prin diferite tehnici artistice distractive și interesante. Iată câteva:
Construirea măștilor
Această tehnică realizată de Erin McKeen, terapeut licențiat în art terapie, este alcătuită din două părți. În prima parte, pe interiorul măștii vor fi lipite sau desenate imagini care să reprezinte ceea ce nu afișezi în prezența altora. În a doua parte, vei alege imagini, cuvinte, desene care reprezintă ceea ce afișezi în prezența altora, pe care le vei lipi sau desena pe exteriorul măștii
Vizionarea viitorului
Adună imagini și cuvinte care să oglindească tot ceea ce îți dorești și realizează un colaj cu acestea. Alege imagini care să rezoneze cu tine, chiar dacă pe moment nu îți dai seama de ce. Reflectează asupra colajului.
Desenează-ți visele
Îți poți desena visele în mod regulat sau le poți expune prin oricare altă formă de artă. Apoi, gandește-te în ce fel se leagă de viața ta reală.
Valorile centrale
O altă tehnică realizată de Erin Mckeen presupune realizarea unei scheme care va cuprinde o familie care reprezintă valorile familiale. Membri familiei vor forma o horă în jurul unui foc, fapt ce semnifică pasiunea și munca. Fiecare membru va avea o inimă care simbolizează dragostea și respectul și toți vor fi de etnii diferite, semnificând egalitatea.
Părțile identității
Gândește-te la diferitele componente care te alcătuiesc, precum trăsături de personalitate, roluri pe care le îndeplinești, punctele tale forte și cele slabe. Apoi, în timp, ilustrează aceste componente. Atunci când identifici aceste componente, concentrează-ți atenția pe felul în care acestea îți influențează viața de zi cu zi.
Explorarea procesului
Atunci când aplici oricare dintre tehnicile de mai sus, concentrează-te pe proces în sine, punându-ți următoarele întrebări compuse de terapeutul licențiat în art terapie, Carolyn Mehlomakulu: Ce anume reflectă acest proces artistic despre tine? Ce reflectă acesta despre felul în care tratezi anumite lucruri din viața ta? Ce gânduri apar în timp ce lucrezi la aceste mici proiecte artistice? Ai un anumit rezultat în minte?
Proiectele artistice reprezintă o cale unică, sigură și puternică prin care ne putem conecta cu lumea noastră interioară. Astfel, descoperim substraturile noastre și cu cât descoperim mai multe, cu atât vom avea o înțelegere mai profundă despre noi și ne vom crea o viață mai echilibrată, bazată pe nevoile și dorințele noastre.
Terapeutul sugerează, de asemenea, ca pentru a cultiva autocunoașterea să aveți un jurnal în care să păstrați toate proiectele și în care să notați tot ceea ce reiese în urma efectuării lor.
Sursa: World of Psychology