Parenting-ul reprezintă o formă particulară de interacțiune socială. Acesta poate fi văzut ca un proces unidirecțional. Prin el, părinții modelează comportamentul copiilor sau a adolescenților. Poate fi văzut ca un proces interactiv în care amândouă părțile implicate sunt modelate una de către cealaltă.
Ce este parenting-ul negativ și de unde vine?
Într-o metaanaliză a studiilor observaționale care au examinat asocierea dintre simptomele depresive și parenting, Lovejoy, Graczyk, O` Hare și Neuman (2000) au găsit dovezi concludente. Acestea subliniază relația dintre simptomatologia depresivă a părinților și parenting-ul negativ. Acest tip de parenting este caracterizat prin gesturi amenințătoare, mânie și intruziune, precum și externalizarea negativă. De asemenea, parenting-ul negativ generat de simptomele depresive trăite de către părinte poate fi descris de o serie de comportamente tipice. Aceste comportamente sunt reprezentative pentru problema afectivă cu care se confruntă părintele.
Comportamentul susținut, plin de eforturile pe care le implică se poate dovedi a fi dificil pentru părinții depresivi. În special atunci când copiii sunt mici și sunt necesare tonuri exagerate afectiv, e necesară o toleranță crescută pentru comportamentele aversive.
Când interacționează cu copilul mic, o mamă tipică își modelează comportamentul în direcția promovării unei interacțiuni pozitive. Ea are tendința de a exprima în mod natural emoții pozitive. Rareori apelează la ostilitate și agresiune. Mamele mențin interacțiunea prin răspunsuri prompte și imediate, folosind tonuri jucăușe și oferind atenție. Mamele depresive, în schimb au fost descrise de către literatura de specialitate ca experimentând dificultăți în a-și exercita rolul de părinte.
Cum recunoști un părinte depresiv?
Părinții depresivi sunt cei care-și resping rolul de părinte prin felul în care se comportă cu copiii lor. Acest fapt reflectă de fapt simptomele bolii lor. Spre exemplu, Weissman și Paykel (1974) au observat că „la nivelul cel mai simplu, neajutorarea și ostilitatea sunt asociate cu depresia acută. Aceasta interferează cu abilitatea de a fi o mamă caldă și mai ales consistentă” (p. 121).
În general, mamele depresive își văd într-un mod mai puțin pozitiv rolul de părinte decât o fac celelalte mame. Acestea experimentează negativitate în legătură cu rolul matern. De asemenea, manifestă sentimente de respingere și ostilitate către propriul copil. Se percep pe sine ca fiind mai puțin competente și potrivite decât ceilalți părinți.
Dovezi că părinții depresivi au dificultăți în timpul interacțiunii cu copiii lor vin și din studii observaționale asupra părinților depresivi, cu simptomatologie depresivă crescută. Aceste comportamente care caracterizează interacțiunile persoanelor depresive cu copiii lor se aseamănă cu comportamentele care caracterizează aceleași persoane depresive pe parcursul interacțiunii lor cu ceilalți adulți. Aceste studii sunt bazate în principal pe observarea mamelor pe parcursul interacțiunii lor cu copiii. Hops et al. (1987) a descris mamele depresive ca fiind mai puțin spontane. De asemenea ele sunt mai puțin vocale și mai puțin pozitive. Sunt în mod evident mai distante decât mamele din grupul de control, atunci când acestea se joacă cu bebelușii lor de 4 luni.
În timpul interacțiunii cu copiilor lor, mamele depresive arată un nivel scăzut de interacțiune și afectivitate exprimată. Acestea exprimă puține afecte pozitive, care reflectă incapacitatea de a simți satisfacția părintească. De asemenea, ele răspund mai încet și mai puțin consistent copiilor lor.
Aceste cercetări confirmă perspectiva conform căreia depresia poate afecta stilul de parenting. Mai exact, îl afectează prin reducerea efortului pe care părintele îl depune atunci când interacționează cu copilul său. Acest lucru poate fi datorat nivelului redus de energie și de auto-reglare care este caracteristic simptomatologiei depresive.
Studiile asupra limbajului părinților depresivi oferă dovezi detaliate că efortul care este depus în timpul creșterii copilului este unul redus. Mamele depresive vorbesc mai puțin cu copii lor adesea până ce copilul împlinește 3 ani. De asemenea, nu răspund prompt la inițiativele acestuia de a comunica. Mai mult decât atât, lungimea pauzelor este mai mare și debitul verbal este mai scăzut decât al mamelor care nu au fost afectate de depresie.
Este foarte puțin probabil ca acestea să utilizeze intonația tipică exagerată caracteristică celor care vorbesc cu bebelușii. Aceste constatări l-au dus pe Bettes (1988) să sugereze că depresia împiedică abilitatea mamelor de a exprima semne de afectivitate în comunicarea lor cu copii. Acest aspect joacă un rol foarte important în socializare și în modulația afectelor la copii.
Efectele depresiei asupra copiilor
Efectul depresiei asupra interacțiunii cu copiii este de asemenea evidențiată în strategiile utilizate de părinții depresivi. Aceștia aleg strategii care necesită mai puțin efort cognitiv mai des decât părinții tipici. Este deosebit de important să negocieze o soluție cu copiii lor, deoarece această abordare maximizează pe termen lung complianța lor.
Așadar, prin alegerea unor strategii de rezolvare a conflictului mai puțin solicitante din punct de vedere cognitiv, părinții depresivi pot să își ghideze copiii atunci când e vorba de strategii de rezolvare de conflicte interpersonale. La fel, ele pot să opteze pentru modalități de constrângere sau retragere.
Ostilitatea și iritabilitatea care sunt reprezentative pentru depresie și caracterizează interațiunile adulților cu partenerii lor de viață apar și în interacțiunile cu copiii lor. Ostilitatea este mult mai pronunțată în interacțiunile părinților depresivi cu copiii școlari decât în interacțiunea cu copiii atunci când aceștia sunt mai mici. Acest fapt ar putea reflecta rolul mai activ necesar atunci când interacționezi cu copiii mai mari.
Nimeni nu vrea să fie deprimat. Atunci când o persoană care este părinte este deprimată, repercusiunile pot fi deosebit de grave pentru copii. Asta face ca obținerea ajutorului să fie o „aventură de familie”. Părinții care suferă de simptome de depresie ar trebui încurajați să caute tratament. Psihoterapia i-a ajutat pe mulți să se refacă după o depresie. Intervenția timpurie la părinți are potențialul de a schimba traiectoria vieții copiilor.
Recomandare carte: Ghidul complet al mamei in primul an de viață al copilului
