Pregătirea copilului pentru grădiniță

​În primele zile în care copiii merg la grădiniță, aceștia se pot simți copleșiți de toate lucrurile noi cu care vor interacționa. De asemenea, se pot simți abandonați de către părinți. Toate acestea pot duce la plâns și tantrum-uri, urmând ca mai apoi să se retragă într-un colț. Părințlor li se spune că micuții se vor acomoda în timp. Dar este necesar tot acest stres?
​Din fericire, tranziția la grădiniță nu trebuie să fie o experiență stresantă nici pentru copii și nici pentru părinți. Cei din urmă pot plănui din timp câțiva pași pentru ca această trecere să fie una ușoară și fericită.

1. Vizitați grădinița înainte de începerea ei și aranjați o întâlnire scurtă cu educatoarea​

​Scopul acestui pas este de a ajuta copilul să se familiarizeze cu locurile și persoanele necunoscute. Puteți face un tur al grădiniței. Îi puteți prezenta clasa unde va învăța și vă puteți juca un timp pe terenul de joacă al grădiniței.

​2. Întreprindeți activități specifice grădiniței

Pentru acest pas, puteți întocmi acasă un program asemanător cu cel al grădiniței (timp de lucru, pauză de odihnă, timp pentru citit, servirea prânzului etc.) Pentru timpul de lucru, puteți pune câteva jucării de pluș în cerc la o măsuță. Mai apoi așezați copilul la aceeași măsuță și să îi dați câteva sarcini ușoare precum colorat sau decupat. Pentru timpul de citit, îl puteți învăța să stea cuminte și să vă asculte. În tot acest timp îi puteți citi o poveste. Pentru ora prânzului, îi puteți servi mâncarea la o anumită oră, formând astfel o rutină.

​3. Pregătiți-l pentru rutina de dimineață

​Puneți ceasul să sune la ora la care va trbui să se trezească pentru a merge la grădiniță. Apoi, puneti-l să se spele, să se îmbrace și să mănânce, înainte de a porni televizorul sau de a folosi orice alt device sau jucărie.

​4. Prima zi de grădiniță: posibilitatea apariției unei crize

Rămâneți pentru un timp alături de copil pentru a-l ajuta să se acomodeze mai ușor, apoi introduceți-l într-o activitate împreună cu alți copii. Spuneți-i când vă veți întoarce să îl luați, oferindu-i un fel de ancoră temporală. De exemplu, ”După prânz urmează pauza de odihnă, iar când te vei trezi, eu voi fi aici ca să te iau și să mergem acasă”).
​Din momentul în care copilul intră la grădiniță, este foarte probabil ca acesta să petreacă mai mult timp acolo decât cu familia. Datorită acestui fapt, este foarte important și benefic în același timp, să construiți relații cât mai plăcute și cât mai puternice între copil, educatori și mediu.

Contact

Nume
Nume
Nume
Prenume
Termeni și condiții